Man Haron Monis, islamistul înarmat care a reţinut timp de 16 ore mai mulţi ostatici într-o cafenea din Sydney, se prezenta drept un musulman radicalizat de origine iraniană, persecutat de autorităţi din cauza credinţei sale. El a fost ucis împreună cu doi ostatici în timpul intervenției poliției.
Autoproclamat "şeic", el a impus ostaticilor să afişeze la fereastra cafenelei un steag negru având o inscripţie vizibilă parţial cu litere arabe. Monis a cerut ulterior un drapel al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) şi a anunţat că a plasat patru bombe, două în cafeneaua unde a luat ostatici şi încă două în alte părţi ale oraşului, el cerând de asemenea o discuţie cu premierul australian Tony Abbott.
Născut în Iran, Man Haron Monis, în vârstă de 50 de ani, a sosit în Australia, în 1996, în calitate de refugiat și s-a declarat ulterior victimă a hărţuirii religioase din partea autorităţilor australiene, scrie Mediafax.
Atacatorul a publicat pe site-ul său www.sheikhharon.com, inaccesibil după luarea de ostatici, imagini cu copii arabi morţi, afirmând că "aceasta este dovada terorismului practicat de alte state, rezultatul atacurilor lor aeriene". De asemenea, el a publicat pe contul său de Facebook o imagine în care apare înlănţuit şi afirmă că a fost "torturat în închisoare din cauza scrierilor sale politice".
Acesta aprecia că este victimă a unei campanii de defăimare în calitate de "militant musulman" şi se compara cu fondatorul Wikileaks, australianul Julian Assange.
Fostul său avocat, Manny Conditsis, a minimizat totuşi gradul de fanatism religios al lui Man Haron Monis şi a exclus că acţiunile acestuia puteau fi dirijate de către alte persoane. "Acesta este un individ deranjat, care a săvârşit o faptă teribilă", a afirmat avocatul.
De asemenea, Man Haron Monis se considera specialist în astrologie, numerologie şi magie neagră.