Autorul accidentului naval de pe Dunăre a fost prins

Autorul accidentului naval de pe Dunăre a fost prins

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, Dorin Visterneanu, a declarat astăzi că a fost identificat conducătorul ambarcațiunii care a provocat accidentul naval de pe Dunăre, în care au fost implicate 14 persoane și care a fugit de la locul faptei.

Autorul accidentului naval de pe Dunăre a fugit de la fața locului. Astăzi, "a fost identificat conducătorul ambarcaţiunii care a fugit de la locul evenimentului, iar în cauză s-a întocmit dosar penal. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost identificat pe raza municipiului Tulcea.Cercetările continuă", a subliniat Visterneanu.

Anchetatorii încearcă să stabilească motivul pentru care conducătorul ambarcaţiunii a plecat de la locul accidentului, acesta urmând să fie audiat. De asemenea, se fac cercetări şi pentru a se stabili dinamica accidentului şi cine se face vinovat de producerea lui.

Joi seara, în jurul orei 18,30, o ambarcaţiune tip water-taxi în care se aflau 14 persoane s-a lovit de o altă ambarcaţiune care circula pe Dunăre, în apropiere de Mila 35. În urma impactului, şase persoane au fost rănite, iar trei din ele au suferit leziuni grave. Cele 14 persoane care se aflau în ambarcaţiunea implicată în eveniment erau medici din Republica Moldova, angajaţi ai unei clinici private, ei aflându-se în Delta Dunării pentru un team-building. Cealaltă ambarcațiune aparține unei societăți comerciale.

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma accidentului, doi tineri au rămas internaţi joi seara în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea dar putea fi externaţi astăzi, potrivit managerului general al unităţii, Tudor Năstăsescu. "Cei doi tineri care se află la SJU au fost aduşi în stare de inconştienţă şi au rămas pentru a fi monitorizaţi. Astăzi, vor fi reevaluaţi neurologic şi ar putea fi externaţi", a declarat managerul general al SJU. O altă persoană care a fost internată joi seara în SJU în urma accidentului a fost transferată la spitalul din Constanţa, medicii tulceni bănuind leziuni cu caracter evolutiv. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea, incidentul s-a petrecut joi seară, pompierii fiind solicitaţi să intervină în municipiul Tulcea, în zona de trecere bac, în sprijinul a 14 persoane aflate într-o şalupă de tip water-taxi.

Imediat de la primirea apelului, la faţa locului s-au deplasat echipajele de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială cu apă si spumă, una de descarcerare şi două echipaje SMURD. De asemenea, la această acţiune au fost solicitate să vină în sprijinul ISU Tulcea şi Serviciul de Ambulanţă Tulcea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea şi Căpitănia Municipiului Tulcea.