Autoritățile sunt în alertă. Risc mare de îmbolnăvire. Care este unul dintre cele mai poluate orașe din România

Sursa foto Dreamstime.com

Capitala țării noastre se transformă pe zi ce trece într-un oraș extrem de poluat. Clădirile se înmulțesc de la o zi la alta, iar spațiile verzi dispar. Un alt factor care afectează calitatea aerului din București este mizeria. Având în vedere modul în care evoluează lucrurile, specialiștii recomandă autorităților să ia măsuri urgente, printre care și reinventarea mobilității urbane.

Un raport de Cercetare privind Starea Mediului în București prezintă modul în care Capitala este sufocată zilnic. Clădirile, traficul, mizeria și lipsa de vegetație sunt factorii principali care afectează calitatea aerului. Specialiștii lansează un semnal de alarmă și recomandă autorităților să ia măsuri cât mai urgente. Printre cele recomandate se numără reinventarea mobilității urbane, precum și dezvoltarea unor politici publice pentru îmbunătățirea salubrizării.

Documentul făcut public marți cu privire la situația din Capitală a fost elaborat de expertul independent prof. univ. dr. Cristian Iojă, la cererea Fundaţiei Comunitare București. În acest raport este evidențiat faptul că Bucureștiul se transformă treptat într-un oraș sufocat de clădiri. Acest lucru are o contribuție semnificativă asupra calității aerului, zgomotului și stresului. Totodată, clădire produc fenomenul de insulă de căldură, adică o zonă cu temperaturi ridicate.

Potrivit profesorului Cristian Iojă, toate aceste modificări produse în Capitală reduc oportunitățile turistice și economice. De asemenea, poluarea reduce calitatea vieții pentru cetățeni și astfel se reduce atracția pentru acest oraș.

"Deseori, ponderea suprafeţelor verzi, racordarea la reţeaua de canalizare, regimul de înălţime şi volumetria nu respectă reguli urbanistice minimale", se menţionează în raport.

Printre sfaturile specialiștilor pentru autorităților din București se numără și o mai bună organizare și planificare a spațiului construit.

Traficul intens afectează calitatea aerului

Raportul atrage atenția și asupra numărului extrem de mare de autovehicule prezente pe străzile din Capitală. Mobilitatea urbană reprezintă o problemă, mulți preferând autovehiculul personal pentru a se deplasa. Mai mult decât atât, Bucureștiul se confruntă și cu "absenţa unor spaţii de parcare adecvate". În viziunea profesorului Cristian Ioj, toate acestea "duc la poluare, zgomot, risc de accidente, salubrizare defectuoasă, degradarea spaţiilor verzi, degradarea trotuarelor şi a spaţiilor de circulaţie personală".

Direcția de acțiune recomandă reinventarea mobilității urbane, punându-se accent pe eficientizarea mijloacelor de transport în comun. Specialiștii precizează că extinderea pistelor pentru biciclete și rezolvarea problemei parcărilor trebuie să fie pe lista de priorități.

Deșeurile, o altă problemă majoră a Capitalei

"Problema este atât de complexă, încât începe de la managementul deşeurilor şi ajunge până la mizeria din spaţiile publice: clădiri şi terenuri abandonate, murdărirea spaţiilor verzi şi a apelor, intervenţia foarte lentă în repararea infrastructurilor publice, intensificarea fenomenului de murdărire a clădirilor, lipsa toaletelor publice în zonele circulate, parcările improvizate. Oraşul este aproape imposibil să fie curăţat", se menţionează în document.

Specialiștii vin cu recomandări și pentru soluționarea acestei probleme. Trebuie dezvoltate politici publice pentru îmbunătățirea salubrității, care să coreleze acțiuni și actori interesați, astfel încât să permită o intervenție concertată pentru curățenia publică.

"Bucureştiul produce volume uriaşe de deşeuri, ce depăşesc 1 milion de tone pe an, care sunt în continuare eliminate la rampele de deşeuri. Un factor agravant este că economia locală şi regională nu are capacitatea de a reintegra circular nici măcar puţinele deşeuri colectate selectiv. Direcţia de acţiune recomandată: Bucureştiul are nevoie de legislaţie şi politici publice care să ducă la îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi la implementarea unei economii circulare. Domeniul este unul în care colaborarea dintre autorităţi locale şi centrale, precum şi colaborarea între stat şi societate sunt decisive pentru remedierea problemelor", conform datelor citate.

Capitala are nevoie de vegetație

"Bucureştiul are puţine spaţii verzi, neîngrijite şi adesea inaccesibile, sub limita de 26 mp/locuitor impusă de legislaţia din România, ceea ce afectează dramatic calitatea vieţii. Chiar şi atunci când sunt bine îngrijite, costurile de întreţinere ale spaţiilor verzi sunt mult mai mari decât în oraşele din vestul Europei. Zonele periferice ale oraşului, inclusiv cele unde sunt proiecte rezidenţiale noi, au o accesibilitate foarte redusă la spaţii verzi", sunt de părere experţii.

Autoritățile trebuie să verifice în primul rând potențialul existent pentru parcuri și spații verzi amplasate printre blocuri. De asemenea, ar fi de folos preluarea unor modele de succes din străinătate, impunerea unor reguli de urbanism pentru noile construcţii rezidenţiale pot ajuta la remedierea acestei probleme.

"În prezent, gestionarea spaţiilor verzi e divizată între Primăria Generală a municipiului Bucureşti prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement sau recent înfiinţata Administraţie a Parcului Natural Văcăreşti şi primăriile de sector prin Administraţiile Domeniului Public, iar cimitirele sunt administrate de Administraţia Cimitirelor sau de către diferite culte religioase. Această situaţie duce la o gestionare neunitară şi defectuoasă a spaţiilor verzi, lipsa unei viziuni integrate; calitate redusă a spaţiilor verzi; calitate scăzută a vieţii cetăţenilor (aer, recreere, stres, sport)", subliniază documentul

București, un oraș din ce în ce mai poluat

Calitatea aerului scade pe zi ce trece, iar Capitala se transformă într-un oraș sufocat de poluare, afectând astfel calitatea vieții cetățenilor.

"Traficul rutier, producerea de energie electrică şi termică, activităţile industriale, activităţile ilegale, şantierele şi salubrizarea deficitară a oraşului sunt sursele cele mai importante cauzate de activitatea umană. Sistemele de monitorizare existente - atât cel public, cât şi cele promovate de societatea civilă - arată probleme evidente în privinţa particulelor în suspensie şi a dioxidului de azot, mai ales în timpul iernii", se menţionează în raport.

Reducerea poluării ar trebui să fie un obiectiv principal pentru autorități, susțin specialiștii. Această problemă nu pleacă de la un singur factor, așa că, de calitatea aerului trebuie să aibă grijă și societatea civilă sau companiile.

"Politici publice corelate între ele trebuie dezvoltate în mai multe domenii, pentru a corecta cauzele fenomenului şi pentru reuşi atingerea acestui obiectiv, dublate de campanii de conştientizare şi educare, precum şi de o colaborare autentică între autorităţi/instituţii responsabile, companii, ONG-uri", notează sursa citată.

O situație îngrijorătoare identificată în raport se referă la schimbările climatice. "Impactul schimbărilor climatice asupra oraşului este într-o continuă creştere, în special în anotimpul cald, când temperaturile devin insuportabil de ridicate. Valurile de căldură şi episoadele cu vânturi puternice şi/sau cu precipitaţii ridicate pe o perioadă scurtă de timp sunt tot mai dese, generează pagube tot mai mari şi afectează mai ales categoriile vulnerabile de locuitori", arată cercetarea. Direcţia de acţiune recomandată de către realizatori este nevoia de pregătire şi acţiune pentru a reduce riscul fenomenelor meteo extreme.