Autoritățile ruse dau în judecată cinci platforme de socializare, acuzate că nu ar fi șters știrile care îi îndeamnă pe copii să participe la proteste ilegale, a transmis marți agenția de știri Interfax, citând un comunicat al unui tribunal din Moscova.
Autoritățile ruse dau în judecată cinci platforme de socializare, acuzate că nu ar fi șters știrile care îi îndeamnă pe copii să participe la proteste ilegale, a transmis marți agenția de știri Interfax, citând un comunicat al unui tribunal din Moscova.
Acuzațiile împotriva Twitter, Google, Facebook
Împotriva Twitter, Google, Facebook s-au deschis câte trei dosare, fiecare acuzație fiind pedepsită cu amendă de până la 4 milioane de ruble (aproximativ 54.000 de dolari), iar plângerile au fost formulate și împotriva Tiktok și Telegram, notează agenția Interfax. Dosarele au fost deschise după protestele la nivel național de luna trecută împotriva trimiterii la închisoare a lui Aleksei Navalnîi, un critic proeminent al președintelui Vladimir Putin.
Navalnîi și susținătorii săi susțin că pedeapsa de 30 de luni de închisoare, decisă pentru presupuse încălcări ale termenilor de eliberare condiționate într-un dosar de delapidare, a fost motivată politic, lucru negat de autoritățile ruse.
Google a refuzat să comenteze informația apărută pe fluxul de știri al Interfax. Facebook, Twitter, Tiktok și Telegram nu au putut fi contactate. Dosarele deschise împotriva Google, Facebook și Twitter vor fi audiate în instanță la 2 aprilie, a precizat agenția Interfax.
Vladimir Putin a semnat legea privind suprimarea campaniilor ilegale pe internet
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea potrivit căreia Comisia Electorală Centrală a Federației Ruse precum și comisiile electorale regionale și teritoriale vor putea să se adreseze Roskomnadzor cu o cerere de suprimare a diseminării pe internet a materialelor de campanie care încalcă legea. Documentul a fost publicat, marți, pe portalul oficial cu informații juridice.
După cum explicase anterior primul vicepreședinte al Comitetului Consiliului Federației pentru legislație constituțională și construcția statului, Irina Rukavişnikova, această lege extinde normele actuale ale legislației electorale şi la alte campanii pe internet.
Modificările au fost făcute, printre altele, la legea privind alegerea deputaților în Duma de Stat și la legea federală "cu privire la informație şi la tehnologiile informaționale, precum și la protecția informațiilor".
Legea semnată reglementează totodată mecanismul de reacţie al Roskomnadzor la cererile comisiilor electorale în acest sens.
Inițiativa prevede de asemenea că proprietarul resursei informaționale trebuie să elimine informațiile sau materialele de campanie în termen de 24 de ore de la data primirii notificării, în caz contrar accesul la resursă va fi restricţionat.
Photo 207923069 © Dmitrii Melnikov - Dreamstime.com