Autoritățile din Capitală, în alertă! Un bărbat condamnat pentru OMOR a EVADAT din Penitenciarul Rahova

Autoritățile din Capitală, în alertă! Un bărbat condamnat pentru OMOR a EVADAT din Penitenciarul Rahova

Un deținut comandat pentru omor a părăsit, luni în jurul orei 20.00, punctul de lucru din exterior unde presta activități lucrative și desfășura activități de întărire a dispozitivului de pază.

Deținutul evadat era condamnat pentru omor calificat la 13 ani şi 4 luni de închisoare şi ispășea pedeapsa în regim deschis. În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces– posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului unității, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului București Rahova, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General de Poliţie, IP.J Ilfov, Jandarmeria și Poliția de Frontieră, scrie Agepres.ro. 

Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului. 

Bogdan Iftimie, în vârstă de 28 de ani, era condamnat definitiv la 13 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, clasificat în regim deschis, el având domiciliul în localitatea Secuieni, județul Bacău, se menționează în comunicatul de presă.

În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului, vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul unic de urgență 112.