Celulele de criză constituite de către autoritățile din Burkina Faso și responsabilii companiei aeriene Air Algérie au confirmat, prin documente oficiale scrise, că la bordul aeronavei AH5017, prăbușite în Mali, nu s-a aflat nici un cetățean român, informează MAE, într-un comunicat remis EVZ.
Totodată, celulele de criză din Algeria și Franța, special organizate pentru gestionarea circumstanțelor producerii acestei tragedii aviatice, au informat partea română prin comunicări oficiale că, potrivit informațiilor de care dispun până în prezent, nu a existat vreun cetățean român la bordul aeronavei prăbușite în Mali.
De asemenea, în urma verificărilor complexe în evidenţele informatizate ale MAE şi MAI a numelor şi prenumelor explicite, aflate pe listele de pasageri așa cum au fost ele puse la dispoziție de autoritățile naționale care au constituit celule de criză, nu a fost identificat vreun cetățean român.
În acest moment, ancheta privind cauzele prăbușirii avionului și procedura de identificare a pasagerilor avionului Air Algerie este în derulare.
Având în vedere procedura dificilă de identificare a pasagerilor zborului amintit, dar și investigațiile standard în astfel de cazuri, Ministerul Afacerilor Externe va continua să mențină un contact permanent cu autoritățile străine din statele direct implicate pentru a clarifica definitiv aspectele de interes pentru opinia publică românească referitoare la tragicul accident aviatic, precizează sursa citată..