Accident extrem de grav în Italia. Un autocar plin cu pasageri de naționalitate română, adulți și copii, s-a răsturnat pe autostrada A13, lângă Padova de Est. La fața locului au intervenit autoritățile locale cu mai multe ambulanțe, mașini de pompieri, dar și elicoptere.
UPDATE: ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României în Republica Italiană şi Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media, cu privire la un accident rutier care a avut loc pe 16 ianuarie 2023, în Republica Italiană, pe autostrada A13, în dreptul oraşului Padova, în care a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau 56 de cetăţeni români, cu destinaţia România. În acest context, reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai oficiului consular au întreprins demersuri pe lângă autorităţile italiene, în regim de urgenţă, pentru a obţine informaţii referitoare la cetăţenia, identitatea, starea de sănătate a victimelor, precum şi la circumstanţele producerii accidentului rutier”, a transmis, luni seară, MAE.
Potrivit aceluiași comunicat, trei minori și patru adulți au fost răniți în accidentul de pe autostrada A13: „Potrivit informaţiilor preliminare, obţinute de reprezentanţii oficiului consular, MAE informează că 7 cetăţeni români (3 minori şi 4 adulţi) sunt răniţi, fără a le fi pusă viaţa în pericol, şi au fost transportaţi de urgenţă la unităţi spitaliceşti din apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Ancheta autorităţilor italiene competente cu privire la circumstanţele producerii acestui incident este în desfăşurare.
Consulatul General al României la Trieste continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, conform competenţelor legale. MAE informează că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Consulatului General al Românieila Trieste: +39 340 8821688”, a mai transmis MAE.
Știre inițială:
Un autocar cu români s-a răsturnat în Italia, pe o autostradă care face legătura între Roma și Padova. Autocarul se deplasa spre România, într-o cursă de linie. În mașină se aflau aproximativ 50 de persoane, pasageri, marea majoritate din județul Botoșani, între care și mai mulți copii. Din primele informații, acest accident nu s-a soldat cu morți, ci doar cu răniți. Patru dintre aceștia sunt internați la spital, în stare stabilă.
Accidentul s-a produs pe șoseaua de legătură între autostrada A13 Bologna - Padova cu A4 Torino - Trieste, lângă Padova Est. Autocarul cu numere de Botoşani s-a răsturnat pe o parte, iar în urma accidentului mai multe persoane au fost rănite, menționează presa din Italia.
Conform informațiilor date publicității, autocarul a plecat de la Palermo, în cursul serii trecute, dar avea pasageri și din Roma, având ca destinație România, mai exact municipiul Botoșani.
La fața locului au sosit mai multe ambulanțe din Veneția și Padova, precum și voluntarii de serviciu pentru a prelua răniții și a le acorda primul ajutor. De asemenea, având în vedere numărul mare de pasageri și posibile victime, autoritățile italiene au intervenit și cu elicopterele. Au fost prezenți, de asemenea, pompierii locali și poliția rutieră, precum și personalul care se ocupă de Autostrade per l’Italia. Autorităție italiene au amenajat un punct de prim-ajutor şi de triere pentru pasagerii care au suferit răni. Doi pasageri au fost preluați cu elicopterul, iar alții cu ambulanțele pentru a fi transportați la cele mai apropiate unități medicale pentru investigații și îngrijiri.
Din cauza acestui accident, legătura cu autostrada A4 Torino - Trieste de pe A13 Bologna - Padova a fost închisă pentru circulație timp de câteva ore. Drept urmare, traficul a fost blocat și s-au format cozi de vechiule care s-au întins de-a lungul a doi km, în direcția Padova.