Austria va face apel în scurt timp la armată pentru a ajuta poliţia în gestionarea fluxului de imigranţi care ajung în cea mai mare parte din Ungaria, a anunţat, azi, cancelarul Werner Faymann.
Viena va mobiliza 2.200 de militari în două ore pentru „a ajuta poliţia, în special la „controalele de frontieră, acolo unde este necesar”, a spus Faymann într-o conferinţă de presă, la o zi după anunţul Germaniei privind reintroducerea controalelor la frontiere.
De asemenea, controalele la frontieră, reintroduse duminică de Germania, pentru a limita afluxul de refugiaţi, ar urma să rămână în vigoare „cel puţin câteva săptămâni", a declarat, azi, ministrul de Interne din landul Bavaria, principalul punct de intrare a imigranţilor în Germania, transmite AFP.
Aceste controale ar urma să dureze „cel puţin câteva săptămâni", a indicat, la postul de radio Bayrischer Rundfunk, Joachim Hermann, ministru de Interne din landul Bavaria, situat la frontiera cu Austria.
„Trebuie să avem controale mai puternice, deoarece am constatat în ultimele zile că mulţi dintre cei care ajung nu sunt cu adevărat refugiaţi", a spus ministrul conservator, membru al CSU, partidul bavarez aliat cu CDU, formaţiunea cancelarului Angela Merkel, scrie Agerpres.
„Nu are niciun sens, nici chiar pentru refugiaţi, să lăsăm să se formeze un astfel de haos. Măsura vizează în acelaşi timp garantarea securităţii Germaniei", a adăugat el, în contextul în care landul Bavaria şi în special capitala sa Munchen sunt în prag de saturaţie, cu 63.000 de refugiaţi veniţi din două săptămâni prin Balcani şi prin Europa Centrală.
Germania, care s-a confruntat la sfârşitul săptămânii trecute cu un nou val de refugiaţi, a anunţat duminică reintroducerea 'provizorie' a controalelor la frontiere, suspendând de facto libera circulaţie prevăzută în Spaţiul Schengen, moment care marchează o agravare a crizei imigranţilor în Europa.
Germania se aşteaptă să primească 800.000 de solicitanţi de azil în 2015, un record atât pentru Berlin, cât şi pentru Europa