AUSTRIA SUB TEROARE. ATACATORUL de la Viena și-a RECUNOSCUT FAPTA. AFGANUL șochează autoritățile. MOTIVAȚIILE din SPATELE unui act sângeros

Miercuri seara, Viena a fost înfiorată de un atac sângeros care a avut loc chiar în centrul orașului. Un tânăr originar din Afghanistan a înjunghiat patru persoane, într-un atac la întâmplare. După ce a fost prins, inculpatul a recunoscut faptele și a vorbit despre mobilul crimei.

Un afgan de 23 de ani a recunoscut joi că este autorul a două atacuri cu cuţitul comise pe stradă la Viena, soldate cu patru răniţi, dintre care unul este în stare critică, a anunţat poliţia, relatează AFP, relatează agerpres.ro.

 

Suspectul a negat că ar fi vorba de vreo motivaţie politică.

Reţinut miercuri seară la scurt timp după producerea faptelor, tânărul a spus că este toxicoman şi că a acţionat „pentru că era într-o stare agresivă şi nemulţumit de viaţa sa”.

Suspectul a recunoscut că este autorul unui prim atac care a vizat un cuplu de austrieci de 67 şi 56 de ani şi fiica lor de 17 ani, apoi al unui al doilea atac asupra unui alt afgan, în vârstă de 20 de ani, în urma căruia a fost arestat.

Prima agresiune a avut loc pe artera comercială Praterstrasse, iar a doua la o distanţă de 700 de metri, în nodul urban Prater, considerat un centru nevralgic al traficului de droguri din Viena. Atacurile au atras desfăşurarea unor importante forţe de poliţie.

Suspectul a spus că se cunoştea cu compatriotul său şi că a avut cu acesta un diferend legat de droguri, conform anchetatorilor.

Bărbatul rănit, în vârstă de 67 de ani, se zbătea joi între viaţă şi moarte, a precizat poliţia, care a mai spus că celelalte trei victime sunt în afara oricărui pericol.