Austria nu doreşte să ia parte la niciun fel de sistem de cote de redistribuire a refugiaţilor între ţările europene deoarece a făcut deja destul pe cont propriu, a declarat ministrul apărării Hans Peter Doskozil, citat de Reuters.
Comentariile social-democratului Doskozil pentru ziarul Oesterreich riscă să complice şi mai mult summitul UE-Turcia care va avea loc luni la Bruxelles şi va aborda crizei imigraţiei.
"Am luat partea leului şi am primit 37.500 de solicitanţi de azil doar în acest an. Acum a venit rândul altora. De ce ar trebui Austria să primească refugiaţi din Grecia? Ar trimite un semnal greşit", a spus Doskozil.
Austria, ţară cu o populaţie de 8,5 milioane de locuitori, a primit anul trecut 90.000 de cereri de azil, dar în acest an a impus cote zilnice privind primirea de imigranţi, pentru a stăvili afluxul migraţionist.