Austria introduce de la 1 octombrie interdicția de a purta voalul islamic în public

Reprezentantul Ministrului de Interne din Austria a declarat că persoanele care nu se vor conforma vor fi amendate și vor putea fi chiar reținute.

Interdicția de a purta voaluri care acoperă fața va intra în vigoare la 1 octombrie, a confirmat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Austria.

Noua lege se va aplica în toate locurile publice, inclusiv în mijloacele de transport, iar poliția va avea dreptul să ceară îndepărtarea voalurilor care ascund fața.

Persoanele care refuză să se conformeze pot fi duse la secția de poliție cea mai apropiată, a adăugat același reprezentant al ministerului.

"Încălcarea acestei noi legi va fi pedepsită cu o amendă de până la 150 de euro (180 de dolari), care poate fi dată de agenții de poliție", conform ministerului.

Deputații austrieci au promulgat această interdicție în luna mai, în ciuda numărului extrem de mic de femei musulmane, din țară, care susțin purtarea voalului islamic cunoscut și sub denumirea de burqa.

Cei care se opun acestei legi spun că interdicția reprezintă o discriminare.

Alte câteva țări europene au adoptat interdicții complete sau parțiale referitoare la purtarea burqa în public. Franța a fost prima țară care a impus o astfel de interdicție, în anul 2011.

În cursul acestui sfârșit de săptămână, o femeie, cetățean danez, care ar fi refuzat să-și dea voalul de pe față în aeroportul din Bruxelles, a fost deportată în Tunisia, de unde venea, după ce poliția nu a fost în măsură să o identifice, potrivit unui oficial belgian.

Chestiunea referitoare la burqa a fost, de asemenea, preluată ca temă de atac de către extrema-dreaptă și de populiștii din Europa. Astfel, Partidul Independenței din Regatul Unit al Marii Britanii a afirmat, la începutul acestui an, că va lua măsuri pentru interzicerea acestui port.(Kurier.at)