Austria este gata să desfășoare trupe și armament în Pasul Brenner, punct de frontieră cu Italia, dacă afluxul imigranților în Italia va continua să crească.
Ministrul austriac al Apărării, Hans Peter Doskozil, a anunțat aceste măsuri într-un interviu pentru cotidianul austriac Kronen Zeitung.
El a mai spus că patru transportoare blindate de tip Pandur au fost trimise în regiunea Tirol, alături de 750 de militari, care sunt pregătiți pentru a interveni, scrie BBC.
Austria are punct de verificare și control de-a lungul graniței cu Ungaria, dar oriunde altundeva aderă la sistemul de frontieră deschisă al UE.
Ministrul a explicat că amplasarea militarilor în Pasul Brenner este „indispensabilă, dacă afluxul în Italia, prin Mediterana, nu scade”. Traficanții de persoane au exploatat violaneța și haosul din Libia, iar cel mai scurt drum din Libia în Italia are circa 460 km.
Italia a avertizat că scala migrației în prezent este nesustenabilă și ar putea să-și închidă porturile și să sechestreze navele de salavare ale agențiilor de ajutor umanitar.
În 2015, numărul refugiaților în 2015 a depășit toate așteptările și majoritatea acestora au ajuns în Europa Centrală și de Vest prin Balcani, încercând să obțină azil politic în Germania. de atunci, controlul mai strict la granițe a redus numărul refugiaților care se ăndrepatu spre nordul continentului pornind din Grecia.
Majoritatea celor care au venit în Austria au venit prin Ungaria, cu trenul sau pe jos, fiind refugiați din Siria, Irak, Afganistan.
Acum însă Pasul Brenner este văzut ca un punct de imigrație important, pentru că anul acesta au ajuns în Italia 100.000 de imigranți.
Asta înseamnă cam 20% din totalul celor au sosit în 2016, anunță Agenția ONU pentru Refugiați , care precizează că mai mult de 2.000 au murit încercând să ajungă în Italia.