Odată cu votul de zilele trecute pentru separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană, lira sterlină a început să scadă drastic. Iar rezultatul votului, de a scoate Marea Britanie din UE a dus la cea mai drastică scădere din ultimii 30 de ani.
Iar australienii încearcă să profite de pe urma acestei scăderi incredibile. Casele valutare de pe teritoriul Australiei au avut parte de un haos enorm, după ce lira a scăzut la un raport istoric, față de dolarul american, arată agerpres.
Raportul este enorm între dolarul american și lira sterlină, acesta nemaiavând o astfel de difereță din anul 1985. Lira a scăzut de la 1,5006 dolari joi seara, la 1,3241 dolari, șapte ore mai târziu, după ce s-a aflat că tabăra „Leave” a câștigat alegerile.
Un purtător de cuvânt de la Travel Money a apreciat situația de la casele de schimb valutar din Australia ca fiind una haotică.
"Brexitul a avut cu siguranță un impact, dar a fost cumulat cu o creștere a cererii pentru valută, ca urmare a apropierii vacanțelor. Împreună, acești doi factori au făcut ca ziua de vineri să fie una foarte aglomerată", a precizat purtătorul de cuvânt.
Vineri noaptea, Commonwealth Bank a confirmat pe Twitter că a suspendat tranzacțiile cu valută care nu includ dolari australieni până luni dimineața.
Acest lucru a îngreunat situația pentru expații australieni și turiști.
"Din cauza rezultatelor la referendumul din Marea Brtianie am decis să suspendăm temporar toate tranzacțiile valutare cu lire sterline care nu includ dolari australieni până la noi ordine", a informat banca.