SCANDALUL mitingului din 10 august CONTINUĂ. Augustin Lazăr, REPLICĂ TRNȘANTĂ pentru Carmen Dan

SCANDALUL mitingului din 10 august CONTINUĂ. Augustin Lazăr, REPLICĂ TRNȘANTĂ pentru Carmen Dan

După ce ministrul de Interne a acuzat încercări de intimidare după punerea sub acuzare a conducerii Jandarmeriei în dosarul privind protestul din 10 august, Augustin Lazăr transmite că procurorii efectuează o anchetă imparțială, efectivă și independentă de orice ingerințe externe.

„Ca urmare a solicitărilor primite din partea reprezentanților mass-media de a prezenta un punct de vedere în legătură cu afirmațiile lansate în spațiul public de un membru al executivului potrivit cărora în cauza penală mai sus menționată este vorba de o „încercare de intimidare a unei instituţii fundamentale a statului şi anume Jandarmeria Română”, precum și de o „presiune prin care un şef de stat îi trasează procurorului general nişte sarcini”, Biroul de informare și relații publice face următoarele precizări:

 

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), domnul Augustin Lazăr, asigură opinia publică asupra faptului că procurorii Secției parchetelor militare efectuează o anchetă imparțială, efectivă și independentă de orice ingerințe externe. Totodată, procurorul general al PÎCCJ dorește să transmită un mesaj de încredere în profesionalismul și imparțialitatea procurorilor de caz, cărora li se asigură resursele necesare pentru clarificarea faptelor și soluționarea dosarelor într-un termen rezonabil, cu respectarea principiilor legalității, prezumției de nevinovăție și aflării adevărului”, transmite Parchetul General.

Ne puteți urmări și pe Google News