Au reuşit imposibilul. Orașul în care doar o persoană a murit în accident de circulație

Norvegia se poate lăuda cu o performanţă greu de egalat în toată lumea. În anul 2019 au existat, la nivel naţional, doar 110 victime în accidentele de circulaţie, deşi are o populație de 5,3 milioane de locuitori.

De asemenea, în această ţară niciun copil cu vârsta până în 15 ani nu a murit într-un accident rutier.

Potrivit Administrației Drumurilor publice din Norvegia, aceste performanţe au putut fi realizate prin adoptarea planului „Vision Zero", în cadrul strategiei naționale de transport pentru 2018-2029.

„Vision Zero” stă la baza tuturor măsurilor adoptate în Norvegia pentru a face drumurile mai sigure, iar scopul final este obținerea unui sistem de transport în care nicio persoană să nu fie ucisă sau rănită grav.

Din statistile anului trecut, o singură persoană și-a pierdut viața într-un accident rutier la Olso.

Deși are o populație de aproape 700.000 de persoane, Oslo nu a înregistrat nicio accident fatal în care să fi fost implicat un pieton, cu copil sau un ciclist pe durata întregului an.

După ce în 1975 Olso a înregistrat 41 de morți, autoritățile locale au luat măsuri și au reușit să reducă treptat numărul victimelor. În capitala Norvegiei au fost introduse interdicții de trafic, în special în zona centrală. Totodată, a fost încurajat mersul pe bicicletă, iar riscul de accidente între bicicliști și șoferi a fost redus prin izolarea benzilor de bicicletă de cele destinate mașinilor. Totodată, a fost redusă limita de viteză.

Singurul accident mortal petrecut în capitala Norvegiei anul trecut a avut loc după ce un șofer a intrat cu mașina într-un gard.

Norvegia a reușit să-și reducă numărul de victime pe șosele reducând limita de viteză pe drumurile naționale, introducând restricții de circulație - în special în centrul orașelor, extinderea benzilor de biciclete și separarea acestora de benzile destinate mașinilor

Cele mai periculoase țări din Uniunea Europeană în privința traficului rutier sunt România și Bulgaria, care au în medie peste 90 de morți la un milion de locuitori, potrivit digi24.ro