Profesorii sau directorii care vor solicita elevilor bani pentru fondul clasei/ al școlii riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.
O propunere legislativă, prin care se dorește modificarea Legii educației, propune interzicerea colectării banilor, de la părinții elevilor, pentru fondul școlii sau a clasei. Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat și urmează să intre în dezbatere parlamentară.
Orice cadru didactic sau altă persoană care va solicita bani, de la elevi sau de la părinții acestora, pentru fondul clasei/ al școlii, riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 lei.
„În unitățile de învățământ de stat și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sau chiar în afara acestor spații, este interzisă pretinderea, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, personal sau prin intermediul interpușilor, de către personalul didactic de conducere, personalul didactic de predare și de instruire practică, personalul didactic auxiliar sau personalul nedidactic, a unor sume de bani sau alte foloase patrimoniale elevilor, părinților sau reprezentanților legali ai acestora”, se arată în propunerea legislativă.
Amenzile vor fi date de poliție
Această amendă va fi aplicată de ofițerii sau agenții de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la sesizarea elevilor, a părinților ori a altor persoane.
Singura posibilitate prin care vor putea fi strânși bani pentru diferite lucrări, achiziții sau acțiuni organizate în cadrul școlii vor fi donația sau legatul. Acestea sunt acte juridice prin care sume de bani sau alte foloase vor fi colectate pentru unitatea de învățământ, iar nu pentru o anumită clasă ori cadru didactic.
Exceptate de la regula aceasta ar urma să fie sumele ce trebuie plătite pentru activitățile extracurriculare. În această categorie intră excursiile, petrecerile, evenimentele caritabile sau alte activități care nu privesc în mod direct actul de educație.
Banii sunt cheltuiți discreționar de cei care îi strâng
Inițiatorii acestui proiect legislativ spun că sumele de bani colectate de la părinți sau elevi nu pot fi cuprinse în bugetul școlii, nefiind incluse într-o clasificare de venituri. Astfel, sumele colectate pentru fondul clasei/ al școlii pot fi cheltuite discreționar fără să fie înregistrate în contabilitatea școlii.
„Părinții care au copii în școli de stat sunt constrânși sub o formă sau alta să cotizeze la fondul școlii pentru ca, în sala de clasă, elevii să poată studia în condiții decente. Se solicită strângerea de bani pentru renovări, mobilier, imprimante, table, parchet, echipamente digitale și chiar pentru piese mărunte, care, deși au un preț nesemnificativ, nu pot fi puse la dispoziție de unele unități școlare”, se mai arată în expunerea de motive care însoțește actul normativ.
Părinții își doresc condiții bune pentru copii
Potrivit sursei citate, părinții nu pot refuza să dea bani, atunci când li se solicită de la școală, deoarece toți își doresc ca elevii să învețe în condiții cât mai bune.
„Părinții se văd în situația de a nu putea refuza aportul financiar, dat fiind că toți își doresc ca elevii, copii lor, să participe la cursuri în condiții cât mai bune. Mai mult, majoritatea părinților se tem că, refuzând să contribuie la această formă mascată de corupție, copilul va fi marginalizat, defavorizat în procesul de notare și supus unui disconfort emoțional de către cadrele didactice”, se mai arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.