El știe tot și le cunoaște pe toate. Ne spune despre cum e cu legea, despre cum trebuie scrisă și cum se interpretează ea, chiar dacă nici măcar un elev nu ar putea înțelege așa bazaconii din cititul acelor texte. Ne arată nouă, muritorilor de rând, cum trebuie văzută lumea de acolo, de sus, de unde judecă, el, înstăpânitorul dreptății. Îi pune la punct cu aplomb pe toți cetățenii ce par a nu se înscrie în filonul izvorâtor de înțelepciune din care el adapă națiunea neștiutoare. Conduce sau îi îndeamnă la proteste ori greve pe cei mai slabi de înger ori mai îngăduitori cu prostia și urlă isteric despre cum niște nimeni vor să le taie picioarele jilțurilor prea sus cocoțate.

Ivit, doar în propria închipuire, din spuma nobilei profesii, acesta tinde a se substitui în tot și în toate atunci când se face vorbire fie de dreptate, fie de justiție. Îl regăsim prin puncte de vedere, memorii și comentarii, adesea abrupte în limbaj, la adresa puterii politice legitim aleasă. Îl citim de multe ori în mediul online și pe rețelele sociale înjurând cu sârg politicieni și guvernanți ori apreciind satisfăcut „plăcuțele suedeze” adresate acestora. Îl vedem, mai nou, întins pe treptele din fața pretoriului, rânjind satisfăcut de el însuși, în fața camerelor de luat vederi, fluturând arogant fițuici ce par mai degrabă a fi lozinci din epoci de tristă amintire.

Nu-i așa că toate vă sună cunoscut? Fie că este vorba de simpli cetățeni ce, în existența lor, au trecut prin sala pașilor pierduți ori despre justițiabili ce au fost împinși de viață la disperarea de a-și formula apărări în fața unui procuror, față în față cu un prea-înalt, toți au văzut ce înseamnă aroganța celui ce i-a fost menit să i-o împartă.

Desigur, unii au văzut și ce înseamnă măreția unui magistrat: de la tineri la mai mult experimentați… căci bătrâni chiar nu mai vezi prin sălile de judecată, ceea ce este foarte grav. Au văzut că un om în robă poate fi uman și profesionist, vorbește normal și se străduiește din răsputeri să afle adevărul, este condescendent și folosește chiar formule de politețe, mulțumește și se scuză uneori. Dar mai ales au văzut magistrați care împart dreptatea: egalitatea e egalitate și legea e lege la ei în sală!

Și totuși… nu ruleta trebuie să ne decidă soarta, ci numai legea. Și atunci? Care este soluția? E una simplă și la îndemâna unui stat responsabil: când magistrații vor deveni toți responsabili și profesioniști nimeni nu va mai solicita cu disperare să scape de unul și de altul dintre atoate-știutori. Când magistratul va deveni DOAR magistrat și când își va face profesionist DOAR meseria sa, atunci vom merge liniștiți în săli și ne vom minuna de măreția lor, de simplitatea cu care se poate înfăptui justiția. Nu cu patimă și nici cu lașitate, dar mai ales nu cu nepăsare, numai așa se poate recâștiga încrederea în justiție.

Atoate-știutorul și atot-împărțitorul nu au ce căuta în sălile de judecată și nu pot sta cu cătușele în buzunar! DOAR pentru asta plătim inspectori judiciari. Dar, desigur, ne întrebăm adesea: de ce numai dintre atoate-știutori se selectează marii inspectori judiciari?

 

Te-ar putea interesa și: