Atenție, ȘOFERI! Noi RESTRICȚII pe Autostrada Soarelui
- Rebecca Munteanu
- 17 august 2017, 12:00
Poliția Română atenționează șoferii care vor circula pe Autostrada Soarelui, în ambele sensuri de mers, că se vor aplica restricții de circulație, din cauza unor lucrări la nivel asfaltic.
Inspectoratul General al Poliției Române informează că în cursul zilei de azi se vor executa lucrări de asfaltare și frezare pe autostrada A2, atât pe sensul către capitală cât și pe sensul către litoral.
În intervalul 12:00 – 17:00, la kilometrul 17+ 070 de metri, lucrările vor fi mutate în prima bandă, traficul desfășurându-se pe a doua bandă.
Potrivit ziuaconstanta.ro, între kilometrii 20 și 19+400 pe sensul către capitală, se vor aplica marcaje rutiere. De asemenea între kilometrii 19+400, pe sensul către litoral se vor aplica marcaje rutiere pe banda de decelerare.
Polițiștii recomandă șoferilor încadrarea din timp pe benzile neafectate de lucrări și totodată să fie atenți.