Atenție, mămici și tătici! Tot ce trebuie să știți despre SHU - sindromul hemolitic uremic
- Florian Saiu
- 25 martie 2016, 00:00
Doctorul Ovidiu Limoncu, specialist în nefrologie pediatrică, a descris amănunțit mecanismul de funcționare al acestei boli înfiorătoare, care a răpit până acum viața a trei bebeluși din Argeș. Explicațiile medicului, redactate pe înțelesul tuturor, sunt mană cerească pentru părinții îngrijorați
Încă din primele rânduri, doctorul Ovidiu Limoncu a ținut să precizeze că Sindromul Hemolitic Uremic (SHU), nu este o boală nouă, nemaipomenită: „Alături de colegii mei de la Spitalul Fundeni, în anul 1992, am fost primii pediatri din România care au început dializa la copii. Primul nostru caz... un hemolitic uremic! Până atunci, mortalitatea în această boală era înfiorător de mare.
Practic, dacă trăia un copil, era o minune! Ulterior, în 1996 am început să lucrez ca medic coordonator al Stației de Dializă Acută la Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu, până în urmă cu trei ani, când m-am întors la Fundeni. În jur de 200 de copii, care au avut nevoie de diferite procedee de dializă, mi-au fost pacienți. Dintre aceștia, în cei 17 ani petrecuți la „Grigore Alexandrescu”, aproximativ un sfert au fost copii cu SHU. La rândul lor, colegii din Cluj au avut, în 20 de ani, aproximativ 60 de cazuri, colegii din Iași - la fel”.
Mai multe tipuri de SHU
Explicațiile doctorului Ovidiu Limoncu, extraordinare, vizează și diversitatea sindromului hemolitic uremic: „SHU D+ este o afecțiune a întregului organism, prin afectarea vaselor mici de sânge din cauza unei toxine. Primul caz a fost descris de Gasser în 1955. Se deosebește de SHU prin faptul că apare după o diaree acută și nu prin mutații genetice ale fracțiunilor complementului. Hematiile sunt distruse pentru că trec prin aceste vase de sânge lezate și astfel apare anemia cu schizocite (hematii distruse ce se pun în evidență la microscop - element esențial de diagnostic!). Așadar, trombocitele încearcă să „repare” vasele lezate (ele sunt primele care intervin când un vas de sânge prezintă leziuni), dar provoacă trombi care colmatează vasele, întrerupând astfel circulația sângelui la nivelul respectiv. Această blocare a circulației sanguine la nivelul rinichilor, cea mai evidentă clinic și paraclinic, este cauza fenomenelor de insuficiență renală acută, atât de caracteristică bolii!”.
Simptomele
Analiza doctorului Limoncu continuă, limpede ca un cristal: „Deci, după un interval liber (6 zile în medie) de la debutul unei enterocolite acute, cu scaune sanguinolente (element extrem de important, întrucât nu toate enterocolitele prezintă scaun cu sânge) se instalează triada: anemie hemolitică microangiopatică (cu schizocite prezente), trombocitopenie și insuficiență renală (copilul nu mai urinează în decurs de 12 ore - primul semn de alarma!)”. Pas cu pas, specialistul conturează concluzia: „Simptomele, care se instalează treptat, sunt: diaree - de obicei sanguinolentă -, vărsături, paloare, oligurie, edeme, stare generală alterată, chiar convulsii și comă. Convulsiile arată și o afectare cerebrală severă și constituie un element de prognostic prost. Dacă se instalează anuria (n.r. - încetarea urinării) înseamnă că rinichii nu mai funcționează și, atunci, se impune efectuarea unui procedeu de dializă, fie peritoneală - la copilul mic -, fie hemodializă - la copilul mai mare. Important de reținut este faptul că dializa NU vindecă boala, ci are rolul de a suplimenta funcțiile rinichiului până la vindecarea bolii”.
Tratament și sfaturi
În încheiere, doctorul Ovidiu Limoncu a mai oferit câteva lămuriri, inclusiv pentru medici: „Tratamentul este, în general, suportiv - menit să corecteze tulburările provocate de malfuncția rinichilor. Se evită medicamentele nefrotoxice, se ajustează dozele altor medicamente. Odata instalată boala, nu se folosește Furosemidul! Este un diuretic utilizat frecvent pentru a stimula producerea de urină. Nu funcționează în acest caz. Ba mai mult, poate agrava suferința renală! Nu se folosește Dopamina în „doză renală” - s-a dovedit ineficace încă din urmă cu 20 ani! Din păcate, complicațiile bolii sunt redutabile, pe primul plan fiind cele cerebrale - determină mortalitatea. Hemoragia cerebrală este cauza principală de deces în aceste cazuri. Pe termen lung, copiii pot dezvolta, în funcție de gradul afectării renale, chiar insuficiență renală cronică, epilepsie, diabet, boala fiind una a întregului organism”.
„Transmiterea bolii este doar fecal-orală!”
Cum alerta infectării cu E. coli a generat o adevărată isterie în rândul părinților, mai ales că nici până astăzi n-a fost depistată sursa, doctorul Ovidiu Limoncu a ținut să facă lumină și în privința a trei aspecte deosebit de importante, despre care au apărut informații eronate: „Enterocolita cu Rotavirus nu se compară cu SHU - în cazul acestei boli deshidratarea copilului este cea mai importantă și necesită o hidratare corectă, inclusiv intravenos. Apoi, SHU nu „este o septicemie”. Septicemia presupune existența unei bacterii în sânge, boală care se tratează cu antibiotice!”. Ultima lămurire, legată de una dintre cele mai comentate probleme - vaccinurile - este scurtă și la obiect: „Nu există nici o raportare la nivel mondial în legătură cu vreo epidemie de SHU cauzată de vaccinări.Transmiterea bolii este doar fecal-orală!”.
Boala lovește peste tot în lume
Specialistul Ovidiu Limoncu a făcut și un scurt istoric al bolii: „Oamenii trebuie să știe că ea există peste tot în lume și că în fiecare an apar cazuri de sindrom hemolitic uremic, unii copii fac forme grave, care necesită dializă, iar alții, care au diureza păstrată, pot fi tratați fără dializă. Din fericire am fost feriți de epidemii extinse, cum a fost cea din Germania, din 2011, când aproape 4.000 de persoane au fost afectate din cauza consumului unui produs contaminat cu bacteria E. Coli tip O104.H4. În 1996, în Japonia, au fost 7.996 de îmbolnăviri din cauza unor ridichi contaminate! În SUA sute de persoane au avut de suferit din cauza unui suc de mere nepasteurizat, ca să nu mai vorbim de epidemia de SHU generată de hamburgeri insuficient preparați”.