Turcia a decretat zi de doliu, după ce un atac cu focuri de armă și bombe, pe aeroportul Ataturk din Istanbul, cel de-al treilea ca mărime din Europa, a făcut 41 de morți și 239 de răniți.
Printre victime s-au numărat și 23 de turci, dar și străini: 5 saudiți, 2 irakieni, un chinez, un iordanian, un tunisian, un urzbek, un iranian și un ucrainian.
Atacatorii au sosit întrun taxi și au început să tragă, la intrarea în terminalul internațional, apoi s-au aruncat în aer, când polițiștii au tras asupra lor. Încă 100 de persoane se aflau, aseară, internate în spital. Autoritățile dau vina pe Statul Islamic, dar spun că ancheta va continua, până la această oră atentatul nefiind revendicat.
Amenințarea teroristă
Atacul sincigaș este unul simbolic, desfășurat în inima Istanbului. Dacă Statul Islamic se află în spatele acestuia, după cum afirmă SUA și Turcia, aceasta ar fi o adevărată declarație de război.
Răzbunarea autorităților de la Ankara va fi neîndurătoare, consideră analiștii citați de presa internațională. Până acum, Turcia a evitat să se angajeze într-un război total cu ISIS, prioritară fiind bătălia contra regimului lui Assad și blocarea kurzilor sirieni. De acum, însă, Turcia își va îndrepta mai mult atenția asupra islamiștilor, acest lucru este inevitabil.
Nu este prima oară când Statul Islamic atacă în Turcia, dar niciodată cu atât de multă putere și atât de multe victime. Au mai fost atentate și în zone turistice, dar de data aceasta au fost mult mai multe victime, chiar în „inima” țării.
Relația Turcia-ISIS
Aeroportul Ataturk este principala poartă de intrare în țară pentru mai mult de 30 de milioane de oameni care vizitează țara în fiecare an. De asemenea, este „casa” Turkish Airlines, cel mai cunoscut brand turcesc în plan internațional.
Așadar atacul lovește economia, turismul și comunitatea de business a Turciei, pentru că țara nu va mai fi considerată un loc sigur pe care să-l vizitezi și unde să investești.
Pentru foartă multă vreme, relația dintre ISIS și Turcia era ca un Război Rece, ambele părți evitând o confruntare directă. Este foarte posibil ca ISIS să lase în ceață aceste evenimente și să nu-și asume responsabilitatea atacului.
Pe de altă parte, preşedintele american Barack Obama i-a oferit omologului său turc Recep Tayyip Erdogan ajutorul SUA în urma atentatului. Este vorba despre „orice sprijin care le poate fi de ajutor turcilor în conducerea anchetei şi luarea de măsuri pentru a întări suplimentar situaţia de securitate în ţară”.
Momente tragice pe aeroportul Ataturk, povestite de martori
Funeraliile câtorva dintre victimele de pe aeroportul Ataturk au avut loc, ieri, în Turcia, în tradiția musulmană oamenii trebuie înmormântați cât mai curând posibil după deces.
Durere și groază
Siddik Turgan a fost unul dintre primii care au fost îngropați, la Istanbul, miercuri. Era un lucrător vamal la aeroport. Presa internațională a relatat momentul trist în care fiica lui a întins mâna după sicriul tatălui, în timpul ce cortegiul funerar trecea pe lângă ea.
FOTO: Familiile îndurerate și-au îngropat primele victime ale atentatului din Istanbul FOTO: AGERPRES
O femeie care a scăpat ca prin urechile acului din calea exploziei, Samira Mohamed Abdi, a povestit coșmarul prin care a trecut. Samira se afla în tranzit, cu familia, în momentul atacului. În graba de a se ascunde, după șocul primei explozii, fiica ei în vârstă de 13 ani a dispărut.
„Am văzut explozia. A avut loc chiar în fața noastră. Brusc, am văzut forțele de securitate cum fugeau în dreapta și-n stânga și strigau. Toți am intrat să ne adăpostim într- o cafenea, 20 de oameni într-o încăpăre mică. Am auzit focuri de armă. Apoi miam dat seama că fiica mea nu era acolo”, a spus femeia. Bunicul fetiței a plecat să o caute. A ieșit în fugă, trecând pe lângă oamenii care zăceau pe podea, continua să se tragă. O striga neîncetat: „Aisha! Aisha! Unde ești?”. A găsit pantofiori pe podea, dar nu erau ai ei. N-a găsit-o, dar după 20 de minute, mama a primit un telefon. Din fericite, fata se ascundea în altă parte și a cerut unui rus de lângă ea să-i dea voie să sune, apoi...a avut loc a doua explozie. În cele din urmă, fetița a găsit pe cineva care vorbea engleză și a reușit să-și găsească părinții.
Mesajul președintelui
Președintele turc, Recep Erdogan, a declarat că atacul arată încă dată fața întunecată a organizațiilor teroriste care vânează civili inocenți. „Este evident că acest atac nu era menit ca propagandă împotriva unei țări, prin înecare în sânge și prin durerea produsă civililor nevinovați”, a explicat el.