Fotografii despre care se spune că ar prezenta faţa presupusului atacator sinucigaş al atentatului de la Burgas, soldat cu şapte morţi au fost publicate de site-ul bulgar de investigaţii Bivol.bg.
În fotografiile publicate de Bivol.bg apare faţa deformată a unui bărbat alb, tânăr, cu ochii albaştri şi părul de culoare închisă, relatează Novinite. Fotografiile par că au fost prelucrate pe computer, susţine Bivol.bg.
Materialul care însoţeşte imaginile cu presupusul autor al atentatului pun la îndoială ipoteza prezentată publicului din ţară şi din străinătate de către ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov, potrivit căruia atentatul a fost comis de către un atacator sinucigaş, sublinind că pare mai degrabă că atacatorul a fost utilizat pe post de "cărăuş" de către adevăraţii organizatori ai atentatului. Site-ul scrie că tânărul a fost ucis de la distanţă, fără să fie conştient că introducea explozivi într-un autobuz care urma să transporte turişti israelieni de pe Aeroportul Sarafovo la staţiunea Sunny Beach.
Bivol.bg citează în continuare, în susţineea ipotezei sale, mărturiile unei turiste israeliene, Gilat Kulangiya, care susţine că a ar fi văzut cum presupusul atacator ar fi mutat valize din compartimentul pentru bagaje al autobuzului, pentru a-şi pune rucasacul înăuntru, lucru care ar fi condus la apariţia unui scandal între atacator, soţul turistei şi alt turist, în momentul exploziei. Site-ul precupune că adevăraţii organizatori ai atentatului au decis să detoneze explozivii din ruscsac după ce au văzut cearta de la distanţă.
Potrivit Novinite.com, site-ul citează de asemenea declaraţia unui fost şef al Biroului israelian de luptă împotriva terorismului, generalul Nitzan Nuriel, în opinia căruia presupusul autor al atentatului nu ar fi fost un atactor sinucigaş, apreciind că altfel ar fi detonat bomba pentru ca să producă cât mai multe victime, şi că sarcina acestuia era doar să plaseze explozivii la bordul autobuzului.
Bivol.bg notează totodată că Guvernul bulgar şi parlamentarii au reiterat vineri ipoteza atacatorului sinucigaş, pentru a justifica eşecul securităţii şi serviciilor de informaţii bulgare de a împiedica atentatul, amintind totodată declaraţiile contradictorii ale liderilor bulgari, şi anume declaraţia premierului Boiko Borisov potrivit căruia presupusul atacator ar fi pătruns pe teritoriul bulgar dinspre Spaţiul Schengen, în timp ce Ţvetanov afirma că nu există date potrivit cărora presupusul atacator a fost prezent pe teritoriul UE.