Doi bărbaţi, suspectaţi de legături cu tunisianul Seif Allah H., presupusul autor al unui atentat cu bombă biologică dejucat în Germania, au fost arestaţi în Tunisia, a declarat vineri Ministerul de Interne tunisian.
'Cei doi bărbaţi sunt în relaţie cu un tunisian rezident în Germania, autor al atentatului cu bombă dejucat în Germania', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Sofiene Zaag, potrivit RRA.
Aflat în prezent în detenţie, Seif Allah H. este suspectat că a vrut să fabrice o 'bombă biologică' pe bază de ricină, o otravă de origine vegetală extrem de violentă, de 6.000 de ori mai puternică decât cianura. Ricina este mortală dacă este ingerată, inhalată sau injectată. Împotriva sa nu există antidot.
Pe 20 iunie, şeful poliţiei judiciare, Holger Münch, a anunţat că un atentat cu 'bombă biologică' cu ricină a fost dejucat în Germania, după arestarea în urmă cu o săptămână a unui tunisian la Koln.
El a dezvăluit că în urma percheziţiilor s-a constatat că suspectul produsese deja ricină şi a precizat că anchetatorii dispun de elemente ce indică spre legături ale suspectului cu organizaţia Stat Islamic.
Tunisianul de 29 de ani, prezentat ca Seif Allah H., fusese reperat 'cu câteva luni în urmă' de autorităţi şi se afla sub supraveghere. Arestarea sa a fost posibilă datorită cooperării cu 'servicii de securitate naţionale şi internaţionale', a mai spus şeful poliţiei judiciare germane.
Pe 24 iulie, soţia sa - o cetăţeană germană de 42 de ani - a fost reţinută pentru presupusul său rol în pregătirea atacului.
Două zile mai târziu, justiţia tunisiană a emis un mandat de arestare împotriva a doi terorişti având legături cu Seif Allah H., a declarat Zaag.
Purtătorul de cuvânt al departamentului de luptă împotriva terorismului, Sofiene Sliti, a confirmat arestarea celor doi bărbaţi după ce aceştia au compărut în faţa unui judecător.
Cercetările au arătat că unul dintre cei doi suspecţi a convenit cu Seif Allah H. 'să comită simultan în Tunisia şi în Germania două atentate cu bombă artizanală', a adăugat el.
Cea de-a doua persoană a fost acuzată că a pregătit un paşaport fals pentru Seif Allah H. pentru a-i înlesni fuga către alte ţări europene, potrivit Ministerului de Interne tunisian.