Atentate teroriste: Doi militari NATO au murit

Doi militari americani, şase militari afgani, un oficial judiciar şi 12 muncitori au fost ucişi, astăzi, în urma mai multor atacuri teroriste care au avut loc în Afganistan, potrivit USA Today.

Atiqullah Rawoofi, şeful Consiliului judiciar din Kabul, a fost împuşcat mortal, sâmbătă dimineaţă, la periferia capitalei Afganistanului, în ceea ce pare a fi un asasinat comis de insurgenţii talibani, potrivit mediafax.ro.

Într-un incident separat, doi militari americani au fost ucişi într-un atac terorist care a avut loc în faţa bazei aeriene Bagram, situată în apropiere de Kabul. Atacul a fost confirmat de Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), care nu a dezvăluit identităţile militarilor ucişi.

 Un alt atac a avut loc în provincia Helmand, în sudul Afganistanului, unde talibanii au omorât 12 muncitori care curăţau un câmp minat.

Rebelii talibani au atacat un autocar al armatei afgane, la Kabul, omorând cel puţin şase militari. "Şase membri ai armatei afgane au murit ca martiri", a declarat Dawlat Waziri, un purtător de cuvânt militar, citat de AFP.

Insurgenţii talibani au intensificat atacurile în ultimele săptămâni, în contextul în care misiunea combatantă a Forţei NATO în Afganistan (ISAF) se va încheia la sfârşitul anului.