Cel puțin 39 de persoane au murit și alte 140 au fost rănite în urma unui atentat comis de talibani asupra unui spital din sudul Afganistanului.
Atacul revendicat de talibani şi executat cu un camion capcană avea ca ţintă sediul local al serviciilor de informaţii din Qalat, capitala provinciei, dar cele mai mari pagube le-a suferit spitalul regional aflat în apropiere.
Acest atentat ridică la 91 numărul celor ucişi într-o serie de atacuri comise în Afganistan începând de marţi. Cifra nu include şi victimele civile ale unui raid efectuat cu o dronă de armata americană împotriva Statului Islamic şi care a lovit din greşeală un grup de agricultori. Potrivit AFP, nouă civili ar fi fost ucişi în acest atac cu dronă, în timp ce sursele agenţiei Reuters vorbesc despre circa 30 de morţi, potrivit Agerpres.