Poliţia germană a efectuat descinderi în mai multe locuri, atât la Berlin, cât şi în landul Saxonia în căutarea a trei persoane acuzate că au plănuit un atac cu explozivi în capitală, a anunţat Biroul procurorului federal, relatează Reuters în pagina electronică.
Nicio arestare nu a fost operată în aceste raiduri, a anunţat marţi Biroul, adăugând că cei trei suspecţi au fost acuzaţi de finanţarea unei organizaţii teroriste şi planificarea unui act de violenţă împotriva statului.
Descinderi în legătură cu acelaşi caz, la jumătatea lui octombrie, s-au încheiat de asemenea fără arestări, a precizat aceeaşi sursă.
Una dintre cele trei persoane este suspectată că a încercat să recruteze membri pentru gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), care deţine controlul asupra unor bucăţi vaste din teritoriile Siriei şi Irakului.