ATENTAT la STRASBOURG. Fratele TERORISTULUI a fost ARESTAT
- Gabriel Valentin
- 19 decembrie 2018, 06:31
Un frate vitreg al lui Chérif Chekatt, autorul atentatului de la Strasbourg comis pe 11 decembrie şi soldat cu cinci morţi şi 11 răniţi, a fost arestat luni la Strasbourg pentru furt agravat sub ameninţarea unei arme, relatează marţi AFP.
El este suspectat că a încercat luni să fure portofelul unui trecător, fiind însoţit de doi complici cu puţin timp înainte de orele 18.00, a declarat o sursă a poliţiei, confirmând o informaţie difuzată de BFM TV.
Fratele vitreg al lui Chérif Chekatt şi cei doi complici ai săi, în vârstă de 15 ani, au agresat trecătorul cu un pistol, potrivit sursei citate.
Incidentul a avut loc în apropierea unui parc, în cartierul Poteries, unde a locuit Chérif Chekatt, în vestul metropolei alsaciene.
Victima a apelat numărul de urgenţă al poliţiei. Poliţia a procedat la arestarea celor trei tineri ''la 20 de minute după comiterea faptelor, la 18.00''.
Reţinerea celor trei suspecţi a fost prelungită şi pentru ziua de marţi, a declarat o altă sursă de poliţie.
''Investigaţiile sunt în curs de desfăşurare, sub autoritatea parchetului din Strasbourg, pentru a identifica implicarea efectivă a suspecţilor'', a precizat sursa citată.
Ancheta în acest caz a fost încredinţată securităţii departamentale din Bas-Rhin.
Marţea trecută, Chérif Chekatt, un infractor recidivist în vârstă de 29 de ani, semnalat pentru radicalizare islamistă în închisoare, a pătruns în centrul istoric din Strasbourg, înarmat cu un pistol şi un cuţit, şi a atacat trecători în mai multe locuri, înainte de a reuşi să fugă. După 48 de ore de căutări, el a fost ucis de poliţişti joi seară pe o stradă din cartierul Neudorf, din sudul oraşului, transmite Agerpres.