Atentat sinucigaş la Bagdad: Cel puţin 31 de morţi şi 65 de răniţi

Cel puţin 31 de persoane au decedat, iar alte 65 au fost rănite, în urma unui atac sinucigaş care a vizat o ceremonie funerară ce avea loc într-o zonă majoritar şiită a capitalei irakiene Bagdad, au comunicat surse din cadrul poliţiei şi serviciilor medicale, potrivit The Associated Press şi Reuters.

În urma unui atac sinucigaș au murit cel puţin 31 de persoane, iar alte 65 au fost rănite în Bagdad. Atacul a vizat o ceremonie funerară.

Atacul a avut loc în jurul prânzului într-o piaţă aglomerată a districtului al-Shaab din nordul Bagdadului, au comunicat autorităţile, conform Mediafax, citat de b1.ro.

Autorul atacului ar fi detonat vesta cu expozibil pe care o avea asupra sa în incinta unui cort în care avea loc ceremonia funerară.

Atentatul nu a fost încă revendicat, însă, militanţii reţelei teroriste sunnite Stat Islamic comit frecvent astfel de acţiuni în zona capitalei irakiene, vizând comunitatea musulmană şiită.