ATENTAT dejucat în apropierea biroului președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko

ATENTAT dejucat în apropierea biroului președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko

Un dispozitiv exploziv a fost descoperit de o patrulă a poliţiei ucrainene, noaptea trecută, în apropierea biroului preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko. Cinci grenade ar fi urmat să fie detonate dacă atentatul nu ar fi fost dejucat.

Poliţiştii au găsit şi un bilet în apropiere, adresat lui Petro Poroşenko: „Dacă nu opreşti războiul, acesta va ajunge la tine!”, relatează Digi 24.

Vineri noapte, un avion militar ucrainean cu 49 de oameni la bord a fost doborât de separatişti în estul ţării, la Lugansk, toți pasagerii fiind uciși.

Totodată, vineri mai multe explozii au avut loc la Doneţk lângă cartierul general al separatiştilor, una dintre acestea a vizând maşina lui Denis Puşilin, preşedintele auto-intitulat al Consiliului Suprem al Republicii Populare Doneţk.

Ne puteți urmări și pe Google News