Opt persoane și-au piedut viața și alte 15 au fost rănite într-un atentat sinucigaş comis de o femeie-kamikaze într-o moschee din oraşul Maiduguri din nord-estul Nigeriei.
Femeia a detonat încărcătura într-o moschee din cartierul London Ciki, imediat după rugăciunea de dimineaţă, provocând opt morţi şi 15 răniţi, a declarat pentru AFP Ahmed Satomi, un responsabil al agenţiei naţionale pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă (NEMA), conform Agerpres.
Oraşul Maiduguri, capitala statului nigerian Borno, este vizat în mod constant de atentate întreprinse de gruparea jihadistă Boko Haram.