ATENTAT cu BOMBĂ în ITALIA. Un magazin cu produse românești a fost DISTRUS

Un magazin din Italia care comercializează produse românești a fost distrus cu o bombă artizanală. Autoritățile iau în calcul posibilitatea unui nou atentat.

Mai multe persoane necunoscute au pasat o bombă artizanală la un magazin cu produse românești din Anzio, Italia.

Totul s-a întâmplat luni, în jurul orei 02:00, în faţa magazinului „Cerbul Carpatin” aflat la marginea oraşului, în zona Piazza del Consorzio.

Bomba a explodat şi a distrus gratiile şi geamurile magazinului, dar şi alte două magazine din apropiere, scrie Observator.tv.

Speriaţi, oamenii care locuiesc în apropiere au alertat autoritățile.

Un echipaj de carabinieri se afla la numai câteva zeci de metri de magazin în momentul exploziei, însă, deşi au ajuns la faţa locului în scurt timp, aceștia nu au găsit niciun suspect, scrie B1.