Doi extremiști japonezi au fost arestaţi vineri, după ce au deschis focul asupra unei clădiri a Ambasadei Coreei de Nord la Tokyo, a anunţat poliţia locală.
În urma incidentului nu s-au înregistrat victime. Clădirea vizată găzduieşte Asociaţia Chongryon, din care fac parte membri ai comunităţii coreene în Japonia, favorabili regimului de la Phenian, relatează AFP, citată de News.ro.
Se pare că, atacul a avut loc în contextul în care Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud au favorizat o destindere spectaculoasă între cele două Corei, prin participarea unei delegaţii de la reprezentanţi nord-coreeni la Pyeongchang.
Satoshi Katsurada, în vârstă de 56 de ani, şi Yoshinori Kawamura, în vârstă de 46 de ani, sunt suspectaţi că au acţionat în mai multe rânduri „ceea ce pare să fie o armă de foc” vineri, în jurul orei locale 3.50 (joi, 20.50, ora României), a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei metropolitane din Tokyo, fără să ofere alte detalii. „Ei au fost reţinuţi la faţa locului”, a precizat el. Potrivit presei locale, cei doi bărbaţi au legături cu extrema dreaptă.
Nam Sung-u, vicepreşedintele Asociaţei Chongryon, a denunţat, într-un comunicat, „un act josnic de terorism”. El a apreciat totodată că „politica ostilă” a Guvernului japonez alimentează un sentiment de ură faţă de coreenii prezenţi în Japonia.
O jumătate de milion de coreni trăiesc în Japonia, majoritatea descendenţi ai unor persoane venite să muncească în arhipelag sau deportate forţat în timpul ocupaţiei japoneze a Peninsulei Coreea în prima jumătate de secolului al XX-lea.