
Dezbaterile referitoare la existenţa lui Dumnezeu au depăşit graniţele mediului academic, luând forma unei bătălii a afişelor publicitare, care a cuprins mai multe ţări.
Principala „armă“ este acum mesajul „Dumnezeu probabil nu există. Nu vă mai neliniştiţi şi bucuraţi-vă de viaţă!“, lipit pe numeroase autobuze. Iniţiatorul primei campanii de acest gen, britanicul Jon Worth, este surprins de evoluţia acesteia. „Nu mi-am imaginat niciodată că vom atinge o asemenea amploare sau că vom strânge atâţia bani“, spune Worth, cel care a fondat anul trecut Campania Ateistă pe Autobuze. Iniţial, acesta spera să strângă numai 6.000 de euro pentru a derula o campanie publicitară prin care să combată mesajele organizaţiilor creştine care îi ameninţau pe necredincioşi cu infernul. Campania sa a adunat însă circa 155.000 de euro, suficient pentru a afişa mesajul pe 800 de autobuze din Marea Britanie, dar şi în 1.000 de locuri din metroul londonez, relatează AFP.
Din Marea Britanie, proiectul s-a răspândit în Spania. Pentru început, campania se derulează în Barcelona, dar organizatorii speră să o extindă la nivel naţional. În Italia, autobuzele din Genova urmau să afişeze, începând din 4 februarie, următorul mesaj: „Vestea proastă este că Dumnezeu nu există. Vestea bună e că nu avem nevoie de el“. Campania a fost anulată însă după ce firma de afişaj nu a mai semnat contractul cu Uniunea Ateilor. Controversa a cuprins chiar şi Australia, unde Fundaţia Ateistă s-a lovit de refuzul principalei agenţii de publicitate outdoor de a accepta mesajele.