Autorităţile germane urmează să fac public primul raport aprofundat al anchetei asupra violenţelor din Koln, aflate la originea a peste 500 de plângeri ale victimelor şi care fragilizează poziţia cancelarului Angela Merkel în problema refugiaţilor.
Paralel, în cursul serii, o manifestaţie împotriva refugiaţilor şi împotriva cancelarului german va fi organizată la Leipzig (est) de ramura locală a mişcării islamofobe Pegida, după o adunare similară la Koln în cursul weekendului, marcată de ciocniri cu poliţia.
Ministrul de interne al landului Rhenania de Nord-Westphalia, Ralf Jäger, va fi audiat în faţa parlamentului regional la 10:00 (09:00 GMT). El a promis o prezentare completă a anchetei privind agresiunile în serie din noaptea de Anul Nou, vizând în special femei.
Raportul va fi primul de acest gen pentru că poliţia locală din Koln s-a remarcat în ultima săptămână doar prin comunicări confuze şi foarte parcimonioase asupra evenimentelor, comentează AFP, citată de Agerpres. De altfel, şeful ei a fost concediat la sfârşitul săptămânii trecute de ministrul Ralf Jäger.
Numărul plângerilor împotriva violenţelor în cursul nopţii de Anul Nou la Koln creşte de la o zi la alta. Potrivit ultimelor date, ele ajunseseră duminică la 516, dintre care 40% pentru agresiuni sexuale.
În cursul aceleiaşi nopţi, oraşul Hamburg a fost şi el scena unor acte de violenţă, unde s-au înregistrat 133 de plângeri, în special pentru agresiuni sexuale.
Pentru moment, 19 persoane sunt considerate suspecte la Koln. Poliţia s-a referit în special la refugiaţi şi imigranţi ilegali, originari din Africa de Nord, fără a anunţa reţineri pentru faptele cele mai grave, precum violurile.
Numeroase semne de întrebare rămân deocamdată fără răspuns: cum au putut lua o astfel de amploare agresiunile fără ca poliţia să intervină în timp ce ea era în apropiere? Pentru ce a aşteptat ea mai multe zile înainte de a dezvălui amploarea faptelor? Violenţele erau planificate sau au fost rezultatul scăpării de sub control, sub influenţa alcoolului, în noaptea de Anul Nou?
Asupra acestui din urmă punct, ministrul justiţiei, Heiko Maas, a declarat deja răspicat: "Pentru ca o astfel de hoardă să se adune pentru a încălca legea, acţiunea trebuie să fi fost planificată într-o formă sau alta".
Chiar dacă nimic nu s-a stabilit precis încă cu privire la culpabilitatea refugiaţilor, evenimentele din Koln au indus puţin câte puţin îndoiala în opinia publică asupra capacităţii ţării de a integra milionul de solicitanţi de azil, veniţi doar în ultimul an din Siria, Irak, Afganistan şi Africa de Nord.
Circa 57% dintre germani se tem acum de o creştere a criminalităţii o dată cu sosirea atâtor migranţi, faţă de 40% care au o opinie contrară, potrivit unui sondaj al canalului RTL.
Cancelarul care mizează pe Koln cu mai puţin de doi ani înainte de viitoarele alegeri generale a trebuit să-şi flexibilizeze politica de deschidere în cursul weekendului, anunţând facilitarea procedurii de expulzare a solicitanţilor de azil care încalcă legea.
Ministrul său de interne vrea să întărească supravegherea video şi să desfăşoare mai mulţi poliţişti în locurile publice. Începând de luni, grupurile parlamentare ale partidelor coaliţiei aflate la putere urmează să înceapă să pregătească amendamente legislative în acest sens.
În cursul serii, la Leipzig, ramura locală a Pegida va încerca la rândul său să obţină capital din temerile populaţiei. Legida (Leipzig împotriva islamizării Occidentului) va organiza o manifestaţie la 18:30 (17:30 GMT) pentru prima sa aniversare, la care sunt aşteptate mai multe mii de persoane. O contramanifestaţie este de asemenea programată sub formă de "lanţ luminos" în oraş, participanţii fiind invitaţi să vină cu lumânări.