Atentatul din Londra, provocat de o camionetă care a intrat în pietonii musulmani de lângă moscheea Finsbury Park ar fi fost instrumentat de un bărbat în vârstă de 47 de ani, tată a patru copii.
Darren Osborne ar fi originar din Weston-Super-Mare, un oraș de pe coasta de vest a Angliei, informează Agerpres.ro Suspectul "nu era cunoscut" de serviciile de poliție, a declarat ministrul de stat pentru securitate, Ben Wallace.
El a fost arestat "pentru comiterea, pregătirea sau instigarea la un act de terorism, dar și pentru omor și tentativă de omor", potrivit unui comnicat al Scotland Yard.
ALERTĂ LA LONDRA. Un nou atentat TERORIST, soldat cu cel puțin un MORT și 10 RĂNIȚI / UPDATE. VIDEO
Suspectul a fost arestat după ce a fost pus la pământ și imobilizat de martorii de la fața locului. Se pare că șoferul ar fi strigat: „O să ucid toți musulmanii”.
Martorul Abdul Rahman, citat de The Telegraph, a fost cel care a declarat că șoferul dorea „să ucidă toți musulmanii”.