Atacantul de la Inter Milano pentru care Real Madrid ar plăti o sumă astronomică. Jucătorul va liber de contract din această vară

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Real Madrid, Chelsea și Manchester United s-au arătat interesate de atacantul lui Inter Milano, Lautaro Martinez, care este așteptat să părăsească Italia după finala Ligii Campionilor de sâmbătă.

Jucătorul în vârstă de 25 de ani se bucură de cel mai bun sezon din cariera sa, jucat la Inter, cu 21 de goluri și șapte pase de gol în Serie A, și speră să își mărească numărul de goluri atunci când nerazzurri vor întâlni Manchester City în finala europeană de la Istanbul.

Marile cluburile ale Europei sunt de mult timp interesate de Martinez, dar sursele au confirmat că reprezentanții argentinianului se află în tratative cu mai multe echipe de primă mărime. Martinez va pleca de la Inter, liber de contract, fapt ce îi permite să aleagă cea mai bună ofertă care i se face.

Chelsea și United, care urmăresc cariera lui Martinez de ani de zile, și-au anunțat interesul pentru o tranzacție, dar vor ofertele lor trebuie să fie mai generoase decâte cea făcută de Real Madrid, dacă vor să-l aducă în Premier League.

Real Madrid are nevoie de un atacant de top

La fel ca și cei doi englezi, Real îl urmărește de mult timp pe Martinez, dar Los Blancos și-au intensificat interesul în ultimele zile, în timp ce se pregătesc pentru o remaniere dramatică în atac.

În ultimele zile, Karim Benzema, Eden Hazard, Marco Asensio și Mariano Diaz au părăsit clubul, lăsând Real Madrid în căutarea unor întăriri semnificative. Kai Havertz, de la Chelsea, este luat în considerare, dar îngrijorările legate de prețul său au împiedicat orice abordare până acum.

Ținta preferată de Real Madrid pentru atacant este Harry Kane de la Tottenham, care se află, de asemenea, în fruntea listei de dorințe a lui United. Cu toate astea Spurs sunt hotărâți să nu-l vândă pe internaționalul englez în această vară, forțând ambele cluburi să caute în altă parte.

Îl vrea și Chelsea

Ca atare, cele două cluburi își explorează toate opțiunile, iar Martinez, pe care Inter se așteaptă să plece de la club după finala Ligii Campionilor, apare ca o țintă viabilă nu doar pentru United și Lautaro Martinez, ci și pentru Chelsea.

Echipa lui Mauricio Pochettino, care urmărește situația lui Kane în propria căutare a unui nou atacant, se află în contact aproape constant cu Inter în legătură cu diverse probleme, și anume viitorul lui Romelu Lukaku și interesul lor pentru portarul Andre Onana. De asemenea, a fost discutată și poziția celor de la Blues în privința lui Martinez.

Victor Osimhen, de la Napoli, este un alt jucător care prezintă un interes semnificativ pentru cele două formații din Premier League, dar prețul său este așteptat să fie mult peste 100 de milioane de euro, scriu cei de la 90min.