ATAC SÂNGEROS la un FESTIVAL din Londra! Patru VICTIME au fost ÎNJUNGHIATE

Un eveniment traumatic a întrerupt un festival de muzică de la Londra. Patru bărbați au fost înjunghiați de un grup de indivizi care încă nu a fost prins. Evenimentul a fost marcat de vărsarea de sânge.

Cei patru bărbați ar fi intrat într-o altercație în zona VIP a concertului, fiind ulterior atacați cu cuțitele de indivizii considerați acum de forțele de ordine drept principalii suspecți în acest atac sângeros. Evenimentul a avut loc în seara zilei de sâmbătă, la festivalul Garage Nation, în Hainault Forest Country Park, Londra de est, relatează BBC.

Două dintre victime au fost transportate cu elicopterul la spital. Una dintre ele, un bărbat în vârstă de 25 de ani, ar putea avea răni care săi îi afecteze definitiv viața, spun reprezentanții poliției.

Anchetatorii sunt de părere că aceștia au fost atacați de un grup de indivizi în zona VIP, în urma unei bătăi, după care suspecții ar fi fugit spre ieșire. Celelalte victime au răni mai puțin serioase.

A doua victimă are 22 de ani, iar rănile sale nu îi pun viața în pericol. Cea de-a treia victima a mers la un spital din zona estică a Londrei, cu o rană mai puțin serioasă, și a fost externată între timp.

Cea de-a patra victimă a fost tratată de paramedici la locul faptei și a părăsit zona între timp.