ATAC la adresa CREȘTINISMULUI lansat în urmă cu PUȚIN TIMP. Se așteaptă O REACȚIE de la cel mai înalt nivel

Musulmanii dintr-un sat aflat la sud de Cairo, capitala Egiptului, au devastat și incendiat 7 locuințe ale creștinilor. Incidentul a venit după ce au apărut zvonuri conform cărora un bărbat creștin și o femeie musulmană au o relație.

Potrivit Mediafax, episcopul Anba Makarios, poliția a ajuns la aproape două ore de la începutul atacului și a arestat 6 persoane. El mai precizează că familia bărbatului creștin a anunțat autoritățile privind eventuale răfuieli cu sătenii, dar aceștia nu au mișcat un deget.

 

Ulterior, în cadrul unui interviu acordat televiziunilor locale miercuri noapte, episcopul a mai spus că această criză va fi rezolvată prin discuții mediate de guvern, în urma cărora creștinii vor fi nevoiți să accepte condiții ”umilititoare” de reconciliere.

Creștinii reprezintă aproximativ 10% din populația Egiptului. Ei sunt în mod constant discriminați în disputele cu majoritatea musulmană, în ciuda faptului că șeful statului, el-Sissi, a spus că va încerca să rezolve unele dintre cererile lor.

În Egipt se întâmplă des ca bandele de infarctori să atace familiile creștine înstărite. Ei răpesc copiii acestora pentru a primi răscumpărare. În anii trecuți s-au înregistrat foarte multe cazuri în care fete minore din familii creștine au fost ademenite de bărbați musulmani și forțate să se convertească.

De altfel, creștinii acuză că autoritățile nu depun suficient efrot pentru a-i proteja și a-i prinde pe răufăcătorii musulmani.