ATAC israelian în Gaza. Operațiunea, răspuns la un atac al fundamentaliștilor

Armata israeliană a atacat duminică poziţii ale organizației teroriste Hamas din Gaza, după ruperea unui gard de securitate.

„Ieri, gardul de securitate dintre Israel şi Fâşia Gaza a fost deteriorat şi a existat o încercare de a incendia un vehicul tehnic", au anunţat pe Twitter militarii israelieni, potrivit DPA, citată de Agerpres.

„Ca răspuns, în urmă cu câteva momente, forţele aeriene israeliene au lovit un obiectiv terorist dintr-un complex militar din Rafah, în sudul Gaza, aparţinând Hamas, o organizaţie teroristă”, a precizat armata. 

Anterior, armata făcuse cunoscut că va continua să combată orice încercări de a face rău statului Israel şi va reacţiona dur împotriva celor care doresc să atace civili israelieni.