Atac asupra Ambasadei Rusiei

Ambasada Rusiei din Kiev, Ucraina, a fost atacată cu petarde, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de un grup de indivizi cu identitate necunoscută, scrie Sputnik.

„Nu vor fi alegeri”, au scandat cei aproximativ 20 de protestatari, referindu-se la alegerile pentru Duma de Stat care vor avea loc duminică în Rusia. Pentru prima oară, acestea se desfăşoară şi în Crimeea, teritoriu ucrainean anexat de Rusia în 2014, într-un gest nerecunoscut nici de Ucraina, nici de comunitatea internaţională.

Nu există informaţii despre eventuale pagube provocate de protestatari în atacul asupra ambasadei ruse. În imaginile transmise de la fața locului se văd doar niște pete de diferite culori provocate cel mai probabil de explozia petardelor, mai scrie sputniknews.com.