Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale urgente în urma unui atac armat ce a avut loc în orașul britanic Manchester.
Zece persoane au fost spitalizate după ce mai multe focuri de armă au fost trase în oraşul britanic Manchester în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.
Poliţia a fost chemată în jurul orei locale 02.30, în zona Moss Side, unde a găsit mai multe persoane rănite, scrie Agerpres.
Rănile victimelor sunt de la 'minore la majore', dar majoritatea nu par să le pună viaţa în pericol, au indicat autorităţile, fără a preciza natura rănilor.
„Poliţiştii încearcă să stabilească exact unde a avut loc incidentul şi cine este responsabil pentru un atac atât de periculos”, a declarat presei inspectorul Debbie Dooley.
Ea a precizat că poliţia va patrula suplimentar în zonă toată dimineaţa şi în zilele următoare.
Pe reţelele sociale au fost postate imagini de după incident. Acestea par să arate un grup de oameni panicaţi ajutaţi de poliţie. În zonă se aflau oameni care participaseră la un carnaval încheiat cu câteva ore mai devreme