ATAC ARMAT la un liceu. Mai mulți elevi au fost UCIȘI!

Mai multe persoane au fost rănite, vineri, după ce un atacator a deschis focul, într-un liceu din Texas. Unele surse, citate de presa internațională, susțin că cel puțin opt elevi au fost uciși.

Atacul armat a avut loc vineri dimineață, la un liceu din Texas. 

Autoritățile susțin că au intervenit în forță, iar incidentul se află acum sub control. 

Potrivit districtul şcolar din Santa Fe: „s-a produs un incident în această dimineaţă într-un liceu, în care a fost implicat un atacator înarmat. Incidentul este în desfăşurare, dar este sub control. Au fost confirmaţi răniţi".

Pe de altă parte, șeriful comitatului limitrof, Harris, a precizat că ar fi vorba despre Santa Fe High School, în suburbia oraşului Houston, potrivit Agerpres.ro.

O persoană a fost arestată. Unele surse susțin că mai mulți elevi ar fi fost uciși în urma atacului.

Din primele informații, se pare că un individ a pătruns în instituția de învățământ, înarmat cu  pușcă și a început să tragă.