Atac armat la Moscova. Putin a primit „informații operative”. ISIS a revendicat atacul

Vladimir Putin. Sursa foto: Dreamstime.com

Update.  Gruparea militantă sunită Stat Islamic a revendicat vineri, pe canalul de Telegram al grupului, responsabilitatea pentru atacul armat de la sala de concerte de la periferia Moscovei, soldat cu cel puţin 40 de morţi şi peste 100 de răniţi, informează Reuters.

Combatanţi ai SI "au atacat o mare adunare (...) în împrejurimile capitalei ruse Moscova", a transmis gruparea teroristă pe unul dintre conturile sale de pe Telegram, potrivit France Presse.

Vladimir Putin a fost informat încă din primele minute ale atacului

Agențiile de presă din Federația Rusă au anunțat că Vladimir Putin a fost informat despre atacul de la Moscova la doar câteva minute după deschiderea focului la mall-ul Crocus City Hall, situat în nord-vestul Moscovei.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a informat opinia publică din Rusia că Vladimir Putin a fost informat la scurt timp după ce atacatorii au deschis focul în sala de spectacole. Portrivit primelor informații, au murit peste 40 de persoane iar alte 100 au fost rănite.

„În primele minute de la ceea ce s-a întâmplat în Crocus City Hall, președintele a fost informat despre începerea împușcăturilor. Președintele primește în mod constant informații prin toate serviciile relevante despre ceea ce se întâmplă și despre măsurile care se iau. Președintele a dat toate instrucțiunile necesare”, a anunțat Dmitri Peskov, la scurt timp după atacul armat.

Vladimir Putin. Sursa Foto -Kremlin.ru

Peste 40 de persoane au murit

De asemenea, vicepreședintele Consiliului de Securitate a recționat la scurt timp după atacul terorist de la Moscova. După ce a transmis condoleanțe familiilor victimelor, Dmitri Medvedev a amenințat cu o „răzbunare prin teroare”.

Totodată, fostul președinte al Rusiei nu a exclus posibilitatea ca atacul să fi fost orchestrat de Ucraina. Cu toate acestea, Casa Albă a emis un comunicat prin care a precizat că nu sunt informații care să confirme ipoteza atacului lansat de Kiev. Ministrul rus de externe a solicitat administrației americane să trimită orice informații despre atacul terorist.

Vladimir Putin. Sursa foto: Arhiva EVZ

Vladimir Putin fost informat în timp real desprea atacul armat din Moscova

În tot acest timp, trei trupe de la serviciile speciale au intrat în mall-ul Crocus City Hall pentru a-i captura pe teroriști. Presa din Federație a mai precizat că a fost folosit și explozibil în atacul terorist, iar tavanul clădirii s-a prăbușit.

Flăcările au cuprins au fațada construcției, iar pentru stingerea incendiului au fost ridicate mai multe elicoptere. Potrivit datelor preliminare sunt peste 100 de persoane decedate și alte 100 au fost rănite, potrivit interfax.ru.