Asul din mâneca Soranei Cârstea, dezvăluit de un mare campion. Tenismena se află într-un moment de reinventare a carierei, de când este pregătită de antrenorul suedez Thomas Johansson.
Victor Hănescu, fost număr 26 ATP, a descoperit atuul tenismenei Soranei Cîrstea. Jucătoarea se află într-o spectaculoasă revenire de formă. Fostul jucător de tenis a făcut pereche la dublu mixt cu Sorana. Acesta a povestit un episod petrecut în urmă cu ceva ani, pe care îl consideră relevant pentru talentata sportivă.
Asul din mâneca Soranei Cârstea. Victor Hănescu știe secretul
Victor Hănescu a vorbit despre fosta sa parteneră de pe teren, amintind un episod interesant petrecut în 2010 la Cupa Hopman. Atunci, cei doi au învins echipa Australiei din care făceau parte marele jucător Lleyton Hewitt și Samantha Stosur, 7-5, 6-1.
„Singurul meci de dublu mixt a fost cu Sorana Cîrstea, când am jucat la Perth. Ne-am înțeles foarte bine. Am bătut Australia în meciul de deschidere, într-un meci cu Lleyton Hewitt și Samantha Stosur. Îmi aduc aminte că Sorana dădea cu reverul de îi îndoia mâna lui Hewitt. Și mi-am zis: ‘Domn’le, dar fata asta lovește serios!’ A fost frumos”, a povestit fostul jucător de tenis, în emisiunea Poveștile Sport.ro.
Sorana a ajuns la maturitatea profesională
În aceeași intervenție, Hănescu a analizat și parcursul Soranei din acest an, primul de când este antrenată de foarte bine cotatul suedez Thomas Johansson. Colaborarea este benefică tenismenei, căci aceasta și-a îmbunătățit vizibil jocul, care în viziunea lui Hănescu, este acum unul complet.
„O revenire foarte bună, cred că a ajuns la maturitate. Are și un om bun lângă ea, pe Thomas Johansson, un jucător de elită care știe ce să o învețe. Am văzut un interviu în care spune că nu a avut multe de făcut, ci doar niște mici ajustări în jocul ei. Să o facă să înțeleagă că mai există încă un nivel de joc, nu doar acela în forță; mai poți să mai dai și câte un slice, să ții mingea în teren pentru a vedea un joc complet, pe care acum Sorana îl face, în această perioadă”, a mai punctat fostul jucător.
Victor Hănescu are în palmares 201 victorii în ATP, cea mai bună clasare a sa fiind locul 26 mondial. De asemenea, a contribuit decisiv în cadrul a 16 victorii ale României în Cupa Davis, dintre care 14, în meciuri de simplu. Este fondatorul unei academii de tenis care îi poartă numele și care se implică în pregătirea campionilor de mâine.
Sorana Cîrstea (31 WTA) a repurtat sâmbătă o victorie impresionantă în prima rundă a turneului WTA 1000 de la Cincinnati. Românca a depășit-o pe mai bine cotata rusoaicăEkaterina Alexandrova (21 WTA), scor 6-0, 6-2, după numai 58 de minute de joc. Ulterior, jucătoarea a fost eliminată în turul doi după ce a pierdut cu Maria Sakkari (6-2, 3-6, 5-7).