Astrologul care și-a prevăzut, exact, data morții. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 3 februarie 2021, 06:00
Jean-Baptiste Morin de Villefranche este, probabil, unul dintre cei mai mari matematicieni și astrologi occidentali ai secolului al XVII-lea. Îi datorăm refacerea principiilor astrologiei la nivelul interpretării și tehnicilor revoluțiilor, tranzitelor și direcțiilor.
Prin învățăturile sale grupate în „Astrologia Gallica” astrologia europeană a putut să se dezvolte așa cum o cunoaștem astăzi. Prin urmare, poate fi considerat unul dintre părinții fondatori ai astrologiei moderne.
Jean-Baptiste Morin s-a născut, așa cum indică epitetul său istoric, la Villefranche sur Saône, în Beaujolais, la 23 februarie 1583 într-o familie relativ înstărită, familia lui avea vreo cincizeci de hectare de vie și o moară.
De la vârsta de 12 ani, Morin se confruntă cu greutăți grave, rămâne orfan de mamă. În plus este foarte bolnăvicios și de aceea răutăcios și rebel.
Dar, este foarte inteligent, cu o capacitate de a învăța prodigioasă și cu un talent excepțional pentru matematică.
Morin a studiat la Aix și Avignon, unde a obținut diploma în 1613. Doctor și matematician, a făcut mai multe călătorii în Germania, Boemia și Ungaria în numele lui Claude Dorme (episcop de Boulogne), pe care l-a servit între anii 1614 și 1621. În acel timp îl întâlnește pe alchimistul și astrologul scoțian Davison, care îl introduce în astrologie, domeniu pe care îl va studia, constrâns, conform declarațiilor sale, de către angajatorul său de atunci.
Din anul 1621 și până în 1629, Morin a fost în slujba ducelui de Luxemburg, ca medic și astrolog consultant.