Pe 1 octombrie a fost festivitatea de deschidere a anului universitar la Politehnică. Cred că a vorbit rectorul. Eu o țineam pe iubita mea de mână, pentru că era prea frumoasă, să știe ceilalți studenți că are pereche. Apoi ne-am furișat și ne-am dus la cinematograful Patria ca să vedem ”La Nord, prin Nord-Vest”. Am luat masa, la Cina, așa făceam deseori pentru masa de prânz, era un program ieftin cu meniu fix pentru elevi și studenți, și apoi ne-am dus acasă. Fata stătea mai mult la mine, mama o plăcea foarte mult și îi făcea toate capriciile, părinții ei erau în scandal, se despărțeau și superba făptură nu mai suporta să stea acasă la ea, în atmosfera rea, de ostilitate. De fapt, se mutase la mine. Aveam 19 ani, ea 18 și viitorul îmi apărea în culori roze. Urma să ne căsătorim și așa puteam obține repartiții guvernamentale bune, în același loc, probabil, dacă nu cu siguranță, chiar în București.
Prietena mea dorea să se specializeze în chimia industrială farmaceutică, iar eu urma să lucrez la ISPH, singurul institut proiectant de hidrocentrale din țară. Pentru că asta făceau absolvenții de la Hidroenergetică, proiectau - hidrocentralele și amenajările funciare le făceau cei de la Construcții, de la Hidro. Dar, soarta a vrut altfel.
Pe 7 octombrie 1969, într-o marți, trei ceasuri rele, grupa mea a fost scoasă la ”cartofi”, lângă Semănătoarea. Era un fel de muncă voluntară, pe atunci se numea patriotică. Sortam cartofii, îi alegeam. De fapt, un motiv ca să plecăm acasă cu câte o sacoșă plină de cartofi roșii de prima calitate, aleși de noi. Pretextul a fost că nu se uscase vopseaua din sălile de seminar din Grozăvești, atunci date în funcțiune. La ora 8:45 am avut un accident îngrozitor, nu mai intru în amănunte, că iar mă dor toate oasele fracturate atunci. Din fericire cu noi erau academicianul Mitu Dumitrescu și Albinel Harnaj, asistentul lui. Care au știu ce să facă, imediat, unde să telefoneze de la telefoanele fixe de la depozit, pe atunci nu erau mobile. Întâi la Salvare, care a venit în zece minute, Spitalul Municipal era aproape, apoi s-a apelat la Crucea Roșie Internațională, nu mai știu exact dacă soția academicianului, sau mama lui Harnaj lucra acolo. S-a oprit la decolare cursa de Paris, apanajul Crucii Roșii, până când Salvarea, cu mine, a ajuns pe pista aeroportului.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
International
Șoșoacă, scandal la discursul din Parlamentul European
