Când au venit subiectele, pe la ora 13, am început să scriu repede și cu spor cu stiloul Waterman, un cadou scump făcut de directorul Bărbulescu de la Liceul 24 când adusesem liceului lui primul titlu olimpic pe țară. Într-o oră am terminat și am ieșit afară. Mă așteptau o turmă de părinți îngrijorați care m-au întrebat de subiecte. Le-am explicat, zâmbind. Un imbecil m-a întrebat de ce am renunțat. I-am replicat că nu am renunțat, am tratat subiectele complet și doct, doar luasem olimpiada de fizică pe țară, pentru mine au fost teme elementare, care nu îmi iau mai mult de o oră. S-a lăsat tăcere, odrasle lor se înfruntaseră cu un olimpic, deci un loc era dat din start. Nimeni nu m-a întrebat câte zeci de mii de ore de studiu mi-au trebuit ca să ajung la performanță și la ce am renunțat în favoarea bibliotecilor și a cărților.

În acea vară am avut o vacanță minunată. Întâi la Cheia, cu Lucian Belcea și familia lui, perioada dintre Bacalaureat și Concursul la Politehnică, apoi o lungă excursie împreună cu prietena mea de atunci, o politețe elementară îmi dictează să-i nu-i spun numele, ea intrase la chimie industrială, o excursie prin BTT în Bulgaria, Iugoslavia și Grecia. Totul fusese aranjat de Corneliu Mănescu la rugămintea tatălui meu. Pe atunci, un cuplu mai putea călători și chiar trăi bine, cu zece dolari pe zi. Eram foarte tineri, frumoși, mereu zâmbitori și politicoși, toată lumea, din orice țară, ne ajuta și ne găzduia, ieftin, uneori aproape pe gratis.