Astrele au avut dreptate. Despărțirea lui Liviu Dragnea de Irina Tănase a fost prezisă încă de acum doi ani

Astrele au avut dreptate. Despărțirea lui Liviu Dragnea de Irina Tănase a fost prezisă încă de acum doi aniSursa foto: Arhiva EVZ

Despărţirea lui Liviu Dragnea de Irina Tănase, a fost prezisă de astrologul Mariana Cojocaru în urmă cu doi ani. Cuplul nu s-a destrămat în perioada când fostul lider a fost în închisoare ci s-a întâmplat, iată, la câteva luni de când acesta este în libertate.

Liviu Dragnea s-a despărțit de Irina, zilele trecute. El și-a i-a făcut bagajele și a lăsat-o pe Irina în casa pe care ea a cumpărat-o, cât a fost el la închisoare, dar cu banii lui.  Motivul ar fi faptul că Irina ar fi păstrat legătura cu fostul iubit pe tot parcursul relației cu Liviu Dragnea.

Despărţirea lui Liviu Dragnea a fost prezisă de astrologul Mariana Cojocaru

„Am observat că relaţia lor are nişte aspecte care indică o incompatibilitate, cum rar îmi este dat să văd. Atunci (n.r în urmă cu doi ani), eu aveam astrogramele şi acum mă uit iar pe ele. Atunci, am văzut pe astrograme, chestiuni care ţin de karma lor.

În primul rând, amândoi au aspecte care ţin de Vărsător, pentru că domnul Dragnea are karma negativă în Vărsător cu Saturn, karma pozitivă în Leu cu Marte.

Irina are Luna neagră în Vărsător şi prin urmare poate ascunde tot felul de lucruri, în plus are karma negativă în Rac, semn că, la un moment dat, era clar că acolo se va întâmpla ceva, în aşa fel încât lucrurile să aibă o altă turnură.

Acest aspect de tensiune dintre ei vine pe o mişcare pe care eu am mai  făcut-o, am mai analizat-o. Ei se pot împăca, dar relaţia nu mai are consistenţă, stabilitate. Vor ajunge tot în momente de cumpănă”, a declarat Mariana Cojocaru potrivit RomâniaTV.

„Există schimbări în viața fiecăruia”

Fostul lider PSD a cunoscut-o pe Irina Tănase pe vremea când era încă însurat cu Bombonica Dragnea, mama copiilor săi. La 1 octombrie 2013, Irina Tănase s-a angajat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca asistentă a lui Liviu Dragnea, decizie care avea să-i schimbe radical viața.

Acum relația celor doi este în impas.

„Viața personală a oricui ar trebui să rămână privată. Din respect pentru familia mea și pentru românii care au probleme serioase în aceste vremuri, nu mă voi apuca să îmi comentez relațiile și alegerile personale. Nu mă caracterizează, n-am făcut-o niciodată și nu o să încep acum. Există schimbări în viața fiecăruia și există decizii. Ce pot garanta este că eu îmi asum întotdeauna deciziile luate, așa cum am făcut-o și în viața politică. Știu bine ce fac și de ce și întotdeauna iau decizii spre mai bine”, a spus după despărțire Liviu Dragnea.