Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a reacţionat după ce mai multe ţări din Uniunea Europeană au oprit vaccinarea împotriva Covid-19 cu serul AstraZeneca.
AstraZeneca şi cazurile de tromboză. E alertă! Reacţia Agenţiei Europene a Medicamentului. Practic, specialiştii EMA consideră că beneficiile vaccinului AstraZeneca depăşesc riscurile, dar examinează cazurile de tromboză semnalate.
Agenţia Europeană a Medicamentului este „ferm convinsă” că beneficiile vaccinului antiCovid-19 produs de AstraZeneca depăşesc riscurile. Declaraţiile au fost lansate marţi, de directoarea executivă a instituţiei, Emer Cooke.
La această reacţie s-a ajuns în urma semnalării unor posibile efecte secundare, dar fără o legătură dovedită în acest stadiu, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
În prezent există 15 state europene, printre care Germania, Franţa şi Italia, care au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca. Aici s-a ajuns în urma semnalării unor probleme sanguine la persoane inoculate cu acest ser, precum dificultăţi de coagulare sau formarea de cheaguri de sânge (tromboze).
AstraZeneca şi cazurile de tromboză
Drept urmare, adminstrarea serului AstraZeneca a fost oprită ca măsură de precauţie, până la clarificarea situaţiei.
Emer Cooke a dorit să sublinieze că nu există indicii conform cărora problemele de coagulare a sângelui, care au fost „foarte rare”, au fost cauzate de vaccin. Experţii evaluează această posibilitate, iar testele clinice au relevat „un foarte mic număr de dezvoltare a unor cheaguri sanguine”.
Directoarea EMA este conştientă că încrederea în siguranţa vaccinurilor este primordială, astfel că EMA face în prezent o evaluare a fiecărui caz în parte.
„Beneficiile continuă să depăşească riscurile, dar este o preocupare serioasă şi ea are nevoie de o evaluare ştiinţifică detaliată şi riguroasă”, a precizat Emer Cooke.
Aceasta a completat că rezultatele acestei evaluări vor fi discutate joi în comitetul pentru siguranţă al EMA şi apoi vor fi făcute publice.
Reacţia românilor după alertele despre AstraZeneca
Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiță, a declarat că din 17 milioane de persoane vaccinate cu AstraZeneca. doar 37 au înregistrat evenimente. Acesta a completat că 33.000 de români au renunțat la programare.
„La acest moment, în centrele de vaccinare unde avem vaccin de la AstraZeneca mai sunt aproximativ 18.387 de locuri libere din peste 100.000 câte erau la sfârșitul acestui weekend.
Ca atare, deși și-au anulat programări un număr mare de persoane, în același timp, un număr mai mare de persoane și-a făcut programare în aceste centre. La acest moment sunt programate 168.027 de persoane pentru doza 1 și aproximativ 419.000 pentru doza a doua de vaccin produs de AstraZeneca, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19.
România a decis continuarea vaccinării cu serul AstraZeneca, autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului și față de care Agenția și-a menținut același nivel de recomandare.
Se recomandă vaccinarea, fără să existe legături între evenimentele trombotice raportate la nivel european semnale ale unei frecvențe mai mari în populația generală nevaccinată.
Cu atât mai mult, analiza pe 17 milioane de persoane vaccinate cu vaccin de la AstraZeneca a arătat un număr de 37 de evenimente trombo-embolice raportate, 15 evenimente de tromboză venoasă profundă și 22 de embolie pulmonară.
Ca nivel de frecvență înseamnă un caz la un milion de persoane vaccinate, ceea ce este mult sub frecvența anticipată la nivel populațional în condiții bazale, la populație nevaccinată, în cazul în care aceste evenimente au o frecvență anuală cumulată de un caz la o mie de persoane”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.
explicaţie foto: așa arată o tromboză venoasă profundă la ecografie