Voucherele sociale acordate prin programul „Sprijin pentru România” vor fi distribuite începând de miercuri, 1 iunie. Peste 2,5 milioane de români vor primi acasă, în perioada următoare, cardurile electronice pe care vor fi puși cei 50 de euro acordați o dată la două luni. Prima fotografie cu cardurile a fost făcută publică.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va începe distribuirea și încărcarea voucherelor sociale de miercuri, 1 iunie. Acestea sunt un ajutor pentru românii cu venituri mici, acordat de stat prin programul „Sprijin pentru România” și au o valoare de 250 de lei. Voucherele vor fi acordate sub formă de carduri similare cu cele bancare și vor putea fi folosite la cumpărături în magazinele dotate cu POS, unde se pot efectua plăți electronice.
Edenred, Sodexo și UpRomânia sunt cele trei companii care au câștigat achiziția directă organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Chiar dacă vorbim despre trei emitenți, cardurile electronice vor arăta la fel, indiferent de compania care l-a emis. Cele trei companii care au câștigat achiziția directă cu privire la emiterea cardurilor, organizată de MIPE sunt membre ale Asociației Profesională a Emitenților de Tichete (APET).
Ce traseu va avea cardul electronic, până va ajunge la beneficiar
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va începe distribuirea voucherelor sociale de astăzi, 1 iunie. Compania Națională Poșta Română este cea care va asigura livrarea cardurilor electronice, în urma semnării „Convenției de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic”.
Mecanismul de distribuire a voucherelor va avea trei etape: emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poșta Română și încărcarea valorică a cardurilor, potrivit informațiilor oferite de reprezentanții APET pentru gândul.ro.
Voucherele sociale nu vor fi distribuite către toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari din prima lună. Ministerul anunță că acestea vor fi acordate în patru tranșe. Prima tranșă a fost demarată miercuri, 1 iunie, urmând ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde.
Cine sunt beneficiarii voucherelor sociale
Conform OUG nr. 63/2002. cei peste 2,5 de milioane beneficiari care primesc tichete sociale sunt:
a). Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei. b). Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei. c). Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei. d). Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei. e). Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. f). Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.