Astăzi au început festivităţile Jubileului de Diamant al Reginei Angliei

Britanicii celebrează începând de astăzi, timp de 4 zile, Jubileul de Diamant al Reginei. Cei 60 de ani de la urcarea pe tron a Reginei Elisabeta a II-a vor fi sărbătoriţi pe parcursul a 4 zile.

De astăzi, 2 iunie, data încoronării Reginei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, încep principalele evenimente prilejuite de jubileul de diamant. Festivităţile se anunţă grandioase în regat, la înălţimea evenimentului: pentru a doua oară un suveran serbează un jubileu de diamant, după regina Victoria în 1897. Ziua de sâmbătă va fi marcată printr-o cursă hipică de la Epsom, în sudul Londrei, singura în care caii reginei nu au fost premiaţi până acum. Cu toate că vreme se anunţă ploioasă în această perioadă, britanicii sunt obişnuiţi şi vor ieşi duminică în parcuri, pub-uri şi pe străzile întregului regat pentru ceea ce se numeşte “big lunch"(marele prânz). Tot duminică, pe Tamisa se vor afla 1.000 de ambarcaţiuni care vor oferi un spectacol grandios. Regina Elisabeta a II-a împreună cu prinţul consort se vor afla pe una dintre nave, în centrul flotei. Programul jubileului prevede luni seară un concert extraordinar chiar în grădina Palatului Buckingam, în cadrul căruia vor cânta Paul McCartney, Tom Jones, JLS, Robbie Williams, Kylie Minogue, Annie Lennox, Alfie Boe, Jessie J, Shirley Bassey, Cligg Richard şi Ed Sheeran. 10.000 de britanici vor avea intrarea gratuită la acest concert. Biletele vor fi date prin tragere la sorţi. Tot luni, 2012 felinare vor fi aprinse de la Tonga, din Pacific, până la Londra. Cel din urmă felinar va fi aprins chiar de regină, în cadrul unui eveniment ce se va desfăşura pe bulevardul Mall. În data de 5 iunie va avea loc o slujbă la catedrala Saint-Paul, după care regina va face plimbare cu caleaşca prin centrul Londrei.